Home » Universitatea Emaus » ”Tăcerea este la fel de importantă ca țipătul disperat”. Cuvânt pentru fratele Petre Anghel

”Tăcerea este la fel de importantă ca țipătul disperat”. Cuvânt pentru fratele Petre Anghel

”Tăcerea este la fel de importantă ca țipătul disperat”. Cuvânt pentru fratele Petre Anghel

Universitatea Emaus este în doliu. Prietenii revistei Sociologia azi sunt în doliu. Un doliu greu, profund, mai greu și mai adânc decât cea mai teribilă și tainică noapte. Glas de noapte am auzit, plângere și tânguire multă. Unul dintre marii scriitori ai literaturii fără de vreme, un stilistician din tradiția necomparabilă a lui Tudor Vianu, istoric al literaturii române postbelice, sociolog al culturii și specialist reputat al științelor comunicării, pictor al Drumului spre Emaus, un creștin mărturisitor de o frumusește în Duh extraordinară, minunatul frate Petre Anghel s-a retras dintre noi cu o discreție de mucenic. L-am știut puternic, l-am știut apărător și n-am crezut nici o clipă din acest martie amăgitor că va pleca. Mi-am zis că este ca o pauză de refacere, că trebuie să primim luna aceasta ca pe un intermezzo, cu multă răbdare, cu discreție și rugăciune. L-am așteptat zilnic, am crezut că e doar o stare, ca o măgură trecătoare, și vestea plecării sale a străbătut ca fulgerul cerul liniștei noastre, al speranței și al planurilor adumbrite de grija veacului însă nicidecum de spaima capătului. Ce timp este acesta care deodată s-a făcut zid de la pământ la cer, între un februarie alb și acest martie negru? L-am ascultat vreme de aproape un ceas vorbindu-le studenților la finele lui februarie și iată că fotoliul său de profesor și învățător e gol. Ce cuvinte se pot adăuga în fața scaunului singurătății? A trăit ca un mucenic, a plecat ca un mucenic. În toate a fost el însuși, discret și inconfundabil, blând și riguros, răbdător și înțelept, smerit dar cu un acut simț al distincției valorilor. „Omul, obișnuia el să spună, este caracterizat de gândul său, de trăirea sa, de haina pe care o îmbracă şi de vorba pe care o rosteşte. El este caracterizat chiar de tăcerea lui”. Între scriitori a știut asemenea celor mari să caute sensurile divine în cele trecătoare, ca mărturisitor l-a cunoscut pe Hristos cu inima și n-a mai plecat de la El, ca învățător și magistru a știut să folosească tăcerea ca vechii înțelepți. A știut, asemenea celor puțini, să citească „locul nașterii după un accent pus pe o silabă”, cum îi plăcea să mărturisească. A știut unde este punctul dintre grabă și amânare. I-au fost scumpe cuvintele acestea ale lui Anton Pan, despre care a scris și a conferențiat incomparabil de pătrunzător: „Când vrei să vorbești, la gură să aibi lacăt și măsură”. A fost, a rămas și se mărturisește încă, în toată vremea, ca un mare iubitor de limbă română. Ce gând înalt a avut în fața limbii române! „Şi dacă nu ştim cu ce fapte ne vom înfăţişa înaintea Celui Preaînalt, ştim că doar în limba română Îi vom putea vorbi. Fiindcă doar în limba română ştim să–I spunem rugăciunea tainică.” În dreptul limbii române, îi plăcea să-și amintească acest vers al lui Eminescu: „A pus în tine Domnul nemargini de gândire…”. Și căutând tâlcuire la versul poetului le-a găsit în reflecția lui C Noica: „Nemargini trebuie să fie, de vreme ce oricare limbă este vorbirea însăşi, fiind datoare să exprime totul. Dar ciudăţenia este că marginile vin dinafară, pe când nemarginile dinăuntru. Dacă ştii din afară o limbă, nu-i poţi vedea decât marginile. De posibilităţile ei nesfârşite dai seama dinăuntru. Eşti semădău al limbii doar dinăuntru”. Și, da, fratele Petre a fost și rămâne un semădău al limbii române. El a intrat și a rămas în templul limbii române, a oficiat cu sfințenie cultul limbii sale, socotind-o una dintre limbile în care, cum spunea, se poate vorbi cu Dumnezeu fără translatori, fără traduceri, ca și cum sâmburele a toate cazaniile, a toată predica, s-ar odihni în limba română. Despre fratele Petre vom mai scrie și vorbi, căci comoara lui ne îndatorează mult și departe. Acum, însă, e momentul să ne reamintim învățătura lui despre concordanța dintre cuvânt și tăcere. „Aceasta din urmă, tăcerea, este la fel de importantă ca țipătul disperat. Înțeleptul ne-ar învăța și că este un timp la vorbirii în piețe, dar și unul al tăcerii”. Acesta este un timp al tăcerii, fiindcă, da, aceasta „este la fel de importantă ca țipătul disperat”. Se aude despicând vaetul clipei în tăcerea iubitoarei și devotatei sale soții, care nu se lasă mângâiată fiindcă, iată, nu mai poate să-i fie alături, în tăcerea fiilor și în uluirea prietenilor și a fraților, în odrăslirea stâlpărilor de florii, în glasurile copiilor care tot vin spre drumul Iersusalimului ca să cânte ”Osana, Osana, Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului”. În gândul de frate care se frânge de neputința durerii când, iată, veni clipa să spună: Dumnezeu să te odihnească în pacea Duhului Său, frate Petre! Amin!

Cuvânt după cuvânt
Fratele nostru a plecat pe lumină, de paștele eliberării din robie a poporului ales și al întâlnirii lui cu Dumnezeu, și deopotrivă la ceasul venirii copiilor cu stâlpări să cânte „Osana” Celui ce vine întru Numele Domnului. Plecările își au taina lor și cine ar îndrăzni să-și închipuie că o poate pătrunde. Dar cercul care se deschide este el însuși grăitor.

Ilie Bădescu

Universitatea Emaus

One Response to "”Tăcerea este la fel de importantă ca țipătul disperat”. Cuvânt pentru fratele Petre Anghel"

  1. Pingback: Petre Anghel (3.02.1944 – 4.04.2015). Cuvânt şi Fotografii In Memoriam, de Ilie Bădescu şi Dinu Lazăr | Ziaristi Online

Leave a Reply

Your email address will not be published.