Home » Postdoctorale » Testul ANOVA în măsurătorile legitimităţii organizaţionale și în alte măsurători

Testul ANOVA în măsurătorile legitimităţii organizaţionale și în alte măsurători

Testul ANOVA în măsurătorile legitimităţii organizaţionale și în alte măsurători

BALASAfreedom-in-the-aquarium-sabin-balasa-1346448342_b

Testul ANOVA în măsurătorile legitimităţii organizaţionale și în alte măsurători
I Bădescu și A I Bădescu
Una dintre problemele cheie ale ecologiei organizaţionale este aceea referitoare la posibilitatea predicţiilor. A face predicţii privind „vitalitatea” organizaţiilor înseamnă a cerceta factorul care face predictibilă speranţa de „viaţă” a organizaţiilor. Altfel spus, o populaţie organizațională are propria ei speranţă de viaţă care se diferenţiază în raport cu subpopulaţiile organizaţionale din cadrul aceleiaşi populaţii ori între populaţii organizaţionale diferite. Pentru a verifica ipoteza noastră am elaborat un chestionar de evaluare a vitalităţii organizaţionale latente, a ceea ce desemnăm prin noţiunea speranţei de viaţă a organizaţiilor dintr-o categorie populaţional-organizaţională dată. Facem precizarea că atât instrumentul de cercetare cât şi procedeul de măsurare au fost concepute de noi în cadrul acestei lucrări anume. Instrumentul pe care l-am elaborat poartă numele de inventar de evaluare a speranţei de viaţă a unei populaţii organizaţionale. Acest inventar se bazează pe utilizarea unei scale standard: SAPO. Inventarul SAPO este o scală compusă dintr-un număr de 20 de afirmaţii privind angajamentul normativ, afectiv şi cognitiv în organizaţii şi faţă de organizaţii. De aici și denumirea scalei: „Scala angajamentului într-o populaţiei organizaţională” sau, prescurtat: SAPO. Când coeficienţii SAPO sunt înalţi vorbim despre o speranţă de viaţă ridicată în respectiva populaţie organizaţională. Această perspectivă metodologică a fost construită de mine în cadrul Laboratorului de studii on-line al Centrului european pentru studii etnice de la Academia Română. Pentru construcţia coeficienţilor SAPO am folosit testul ANOVA pentru care am perfectat şi procedura de aplicare on-line. Desigur că scala permite calcularea a trei coeficienţi şi totodată îngăduie urmărirea variaţiilor triangulare ale celor trei coeficienţi de la o subpopulaţie la alta. Acesta este motivul pentru care am folosit metoda variaţiei triangulare pe baza testului ANOVA. Întrucât am operat şi standardizarea on-line a procedeului voi face o expunere ceva mai detaliată a metodei precizând că această parte reprezintă una dintre contribuţiile proprii ale lucrării mele în domeniul ecologiei organizaţionale. Metoda variaţiei triangulare are şi ea un precedent, însă maniera în care am folosit-o pentru studiul meu se bazează pe precedentul metodologic al studiului acestui tip de variaţii pentru multe tipuri de fenomene de tip latent. În ce constă metoda? Vom reaminti în treacăt distincţia dintre cele trei tipuri de angajamente organizaţionale de care depinde în mare măsură speranţa de viaţă a unei organizaţii măsurată la scara unei populaţii organizaţionale date.
Să reluăm pentru lămurire câteva dintre consideraţiile dedicate legitimităţii organizaţiilor. Organizaţiile se disting între ele în funcţie de legitimitatea intrinsecă şi extrinsecă. Legitimitatea intrinsecă se referă la gradul încrederii membrilor organizaţiei, iar cea extrinsecă se referă la “reputaţia” unei organizaţii adică la gradul “recunoaşterii” lor de către alte firme într-o populaţie organizaţională dată. Distincţia dintre firme recunoscute (care se bucură de recunoaştere) şi firme aproape anonime (lipsite de recunoaştere) este una esenţială în domeniul ecologiei organizaţionale. În ceea ce ne priveşte am examinat latura complementară a legitimităţii pe care am denumit-o, convenţional, legitimitate intrinsecă, înţelegând prin aceasta gradul de încredere şi deci angajamentul organizaţional al membrilor în organizaţia din care fac parte. Angajamentul organizaţional este aşadar o latură esenţială într-o abordare ecologică a organizaţiilor. Pe acesta noi îl considerăm drept parametrul esenţial al “legitimităţii” (credibilitatea) unei firme şi pentru măsurarea lui am elaborat scala SAPO şi măsurarea parametrică prin mijlocirea coeficienţilor SAPO şi prin metoda variaţiei triangulare la care ne vom referi mai jos. Reamintim ipoteza lansată în cercetarea privind angajamentul organizaţional: “Dacă angajamentul organizaţional de pe litoralul românesc este scăzut (sub un prag critic dat de intervalul de variaţie standard) atunci putem spune că în cadrul firmelor de turism se manifestă semne de “îmbătrânire organizaţională” (ceea ce va aduce după sine şi un fenomen de “mortalitate organizaţională”). Am propus, iată, un concept nou, cel de “oboseală a organizaţiilor” (fenomen de preîmbătrânire
organizaţională) prin care desemnăm tocmai căderea ratei angajamentului organizaţional (employees commitment) sub un prag critic.
În viziunea lui Hannan şi Freeman, “legitimarea variază (cu o rată descrescătoare) proporţional cu numărul de organizaţii şi tot astfel variază competiţia (dar cu o rată crescătoare)”(ibidem). Prin urmare există un efect cumulativ al variaţiei numărului de organizaţii dintr-o arie dată asupra legitimităţii şi deci asupra şanselor de supravieţuire a unei firme într-un atare mediu. Starea parametrică a unei populaţii organizaţionale influenţează direct fenomenele psihologice din organizaţii şi indirect atunci când avem de-a face cu fenomene de turbulenţă care conduc la un sentiment de insecuritate în organizaţii şi deci de cădere a încrederii în mediul organizaţional şi în capacitatea organizaţiilor de a rezolva crizele. „Procesele competitive vor prevala într-un mediu cu un număr mare de organizaţii în vreme ce legitimitatea va prevala într-un mediu cu un număr mic de organizaţii”(ibidem). Creşterea populaţiilor organizaţionale induce un efect delegitimant asupra organizaţiilor şi un efect de accentuare a competitivităţii şi concurenţei organizaţionale, adică a importanţei „pieţii”. Graficele celor două variaţii au, deci, această configuraţie:
Grafic 1. Variaţia legitimităţii organizaţiilor
Grad de
legitimitate
Număr de organizaţii
Grafic 2. Variaţia competitivităţii organizaţiilor
Competitivitate
Număr de
organizaţii
Repetăm aici ceea ce am formulat deja în secţiunea de prezentare a paradigmei ecologice a organizaţiilor. Regula de variaţie a legitimităţii organizaţiilor şi deci a intensităţii angajamentului organizaţional, precizam acolo, este cea paretiană sau regula lui „20 la 80”. Această regulă are un astfel de enunţ: Sunt foarte puţine organizaţiile care au o legitimitate ridicată şi foarte multe cele care au o legitimitate scăzută. Aceasta înseamnă că angajamentul organizaţional este foarte mare într-un mediu organizaţional cu număr mic de organizaţii şi în mediul organizaţional cu o populaţie organizaţională mare angajamentul organizaţional este redus. Observăm că în formularea legii paretiene intervine o variabilă ascunsă pe care Pareto n-a sesizat-o şi anume dimensiunea populaţiei organizaţionale. Legea lui Pareto se aplică, altminteri spus, doar în acele medii în care găsim populaţii organizaţionale mari
nu şi în mediile cu populaţii organizaţionale mici. De aici putem deduce o ipoteză secundară pe care nu o putem verifica cu toată rigoarea, dar pe care o putem totuşi formula şi anume că globalizarea conduce în mod fatal la o diminuarea a legitimităţii mediilor organizaţionale, astfel că organizaţiile trebuie să depună eforturi speciale pentru a menţine legitimitatea peste pragul critic astfel ca organizaţiile să nu se prăbuşească psihologic, adică să nu coboare sub pragul critic de încredere a societăţii în capacitatea lor de a soluţiona crizele mediilor de viaţă în care funcţionează şi pe care sunt chemate să le atenueze şi deci să le facă controlabile. Fenomenul a fost sesizat de către teoriile turbulenţei pe cazul unor organizaţii care fuseseră considerate „medicul” populaţiilor organizaţionale din mediul afectat de turbulenţă. Exemplul cel mai reprezentativ este al turbulenţei survenite în ultimele patru luni ale anului 2008, „când mai multe trilioane de dolari în valoare reală de piaţă pur şi simplu s-au evaporat, lăsând în urmă un adevărat dezastru economic, în care un preşedinte nou ales al SUA precum şi restul lumii vor trebui să se descurce cum or şti” (Pfilip Kotler, John A Caslione, „Chaotics. Management şi marketing în era turbulenţelor”, Publica, 2009, Bucureşti, p 32). În septembrie 2008, guvernatorul şef al Rezervei Federale, Ben Bernanke le-a spus membrilor Congresului Satelor Unite: „în ciuda eforturilor depuse de Rezerva Federală, de Trezorerie şi alte organisme, pieţele financiare globale rămân supuse unei tensiuni extraordinare” (Patrick M Fitzgibbons, „Bernanke Offers Bleak Outlook”, 24 sept. 2008, Reuters. http//uk.reuters.com., apud ibidem). Rezerva Federală şi Trezoreria fuseseră creditate până atunci în calitate de medic al organizaţiilor financiar-monetare şi bancare ale SUA şi chiar ale lumii. În doar şase zile s-a năruit această credibilitate vădindu-şi calitatea de mit economic. Imperiul bancar depunea, cum s-ar spune, scrisorile de vasalitate în faţa unor organizaţii care făceau parte dintr-o altă populaţie organizaţională, ceea ce arată că nu doar populaţiile umane poartă războaie, se declară învinse, adică sunt aduse la capitulare, ci şi populaţiile organizaţionale. Din momentul acelui septembrie 2008, mitul atotputerniciei instituţiei financiare s-a prăbuşit, organizaţiile financiare s-au declarat învinse, capitulând în faţa altui tip de organizaţii, care deşi fac parte dintr-o tipologie istorică, revin, iată în actualitatea noilor forme de războaie: statele. Mitul puterii pieţei economice şi deci al atotputerniciei legii valorii acreditat de teoriile clasice se prăbuşea şi el. Wall Street-ul îşi pierduse titulatura de medic al planetei în materie de organizaţii financiare, calitate cu care fusese creditat până atunci. Costul a fost uriaș. Evaluarea acestor costuri face parte și ea dintr-o ramură nouă a științelor economice, care își propune să evalueza costul unor deficite spirituale, cum ar fi, în acest caz, deficitul de legitimitate. Legitimitatea organizațională face parte din categoria activelor intangibile și este supusă unor variații care costă enorm. Criza de legitimitate a hrănit din acel moment turbulenţe incontinente. Avem, iată, destule motive să considerăm legitimitatea drept una dintre dimensiunile cheie ale populaţiilor organizaţionale și o aplicație a noii științe economice pentru care am propus termenul sugerat de știința noologiei, nooeconomie sau economie noologică.
Testul Anova
Pentru studiul variaţiei se poate folosi testul Anova. Acesta ne permite să testăm dacă mediile variațiilor unor variabile la scara a trei sau mai multe grupuri sunt egale. Să ne reamintim că atunci când mediile înregistrează variaţii mici ele sunt atribuite unor
erori de eşantionare. Dacă mediile variațiilor înregistrează diferențe „semnificative”, atunci putem conchide că la scara populaţiei (organizaţionale în acest caz) aceste medii sunt realmente diferite. Să considerăm următorul exemplu. Dacă voim să cercetăm variaţia mediei performanțelor organizaționale pe trei regiuni ale României, vom verifica întâi ipoteza diferenţei zero. Ipoteza diferenţei zero in ANOVA este că mediile pe regiuni sunt egale:
Dacă ipoteza diferenţei zero este adevărată, înseamnă că cele trei regiuni nu se deosebesc între ele sau, altfel spus, compun împreună aceiaşi regiune socială. Să considerăm un alt exemplu, acela a trei grupuri de tineri divorțați în raport cu vârsta divorțului și cu modelul de locuire: familii locuind în aceiași casă cu părinții, familii locuind separat dar în aceiași gospodărie, familii singure (fără părinți). Întrebarea este dacă vârsta divorțului variază semnificativ între cele trei grupuri (este influențată de mediul familial). Altfel spus, ne întrebăm dacă tipul locuirii influențează vârsta divorțului. Iată datele1:
Caracterizarea profilului celor trei grupuri se poate opera pe baza parametrului care ne oferă o informație sintetică asupra variațiiloor de vârstă din fiecare grup în parte. Criteriul și deci prametrul prin care putem distinge profilul celor trei subgrupuri n1, n2, n3, nu poate fi decât media variațiilor în cadrul fiecărui grup în parte. Compararea celor trei medii reclamă și ea un criteriu de comparație care este oferit tocmai de testul Anova. Prin urmare cele trei grupuri se disting între ele prin cele trei medii pentru vârsta medie a divorțului
= 27,8;
= 23,6;
= 26,3. Abaterile standard de la medii sunt: s1 = 3, 65; s2 = 3, 34 și s3 = 3, 59.
Media generală a variației intergrupale (
este de 25,9 și abaterea standard totală este de 14,71. Operăm așadar cu parametrii de estimare a variațiilor care, la rândul lor reprezintă o medie a variațiilor față de media fiecărui grup. Variația de la media fiecărui grup se calculează după formula2:
s2 =
1 datele au fost preluate din materialul postat pe site-ul: http://193.231.1.3/file.php/5/ANOVAuni.pdf
2 ibidem
Nr.crt. Grup 1 Grup 2 Grup 3 1 22 28 20
2 27 22 28 3 32 24 31
4 30 18 26 5 29 21 26
6 27 26 30 7 33 25 21
8 24 20 25 9 24 24 29
10 30 28 27
27,8 23,6 26,3
s 3,65 3,34 3,59
Obținem deci o măsură a variațiilor individuale în jurul mediilor fiecărui grup în parte. În plus, examinând variația celor trei medii în jurul mediei generale putem consemna atât diferențele (variațiile) din cadrul fiecărui grup cât și între grupuri și deci față de media generală Se va trasa un o diagramă de dispersie a vârstelor de divorț în cele trei medii familiale și în mediul social total (al celor trei grupuri).
Variația mediilor pe grupuri de la media generală se calculează după formula3:
=
;
unde k = 3, adică numărul de grupuri.Cele două estimări ale varianței din populație
:
Obținem, așadar, doi parametrii de variație: a) parametrul „varianței dintre mediile grupurilor” (estimat prin media sumei pătratelor abaterilor medii de la media generală) ceea ce reprezintă o măsură a diferențelor dintre grupuri (
); b) parametrul „varianței din interiorul grupurilor” (estimat prin calcularea „mediei sumei patratelor din interiorul grupurilor”), ceea ce reprezintă o măsură a varianței din interiorul fiecărui grup (s2).4
Atât
cât și s2 reprezintă estimări ale varianței în populație, deci pot fi notate amândou cu
(parametrul varianței din cadrul populației cercetate).
Criteriul de semnificație este dat de testul F adică de compararea varianței (mediilor) dintre grupuri cu varianța din interiorul grupurilor
F =
(adică)
F =
„s2 (varianța în interiorul grupurilor) este un bun estimator al varianței din populație,
, pentru că se bazează pe variațiile din fiecare grup luate împreună”. Ne interesează însă mărimea
. Dacă „ipoteza de nul e adevărtă (toate mediile sunt egale) atunci și
va fi un bun estimator al lui
. Deci
va avea o valoare apropiată de s2 iar F va fi aproape egal cu 1 și ca atare avem confirmată ipoteza diferenței de nul Dacă o medie este diferită atunci valoarea lui F va crește și ipoteza diferenței de nul poate fi respinsă (diferențele dintre grupuri tind să mărească parametrul
)”5
„IMPORTANT!
Statistica F este o măsură care ne arată cât de multă variație se datorează diferențelor dintre grupuri, raportat la variația generată de selecția aleatoare a eșantionului”6.
3 ibidem
4 ibidem
5 ibidem
6 http://193.231.1.3/file.php/5/ANOVAuni.pdf

Leave a Reply

Your email address will not be published.