Home » Cursuri si conferinte » V. Europa ascunsă. Introducere în socioscopia rurală europeană. Prelegerea a 10-a: Puterea de susținere a securității alimentare suverane în Europa

V. Europa ascunsă. Introducere în socioscopia rurală europeană. Prelegerea a 10-a: Puterea de susținere a securității alimentare suverane în Europa

V. Europa ascunsă. Introducere în socioscopia rurală europeană. Prelegerea a 10-a: Puterea de susținere a securității alimentare suverane în Europa

Fetiţe_în_biserică - Colectia I G Andron - Racsa - Universitatea EmausSubmodulul al V-lea

Europa ascunsă

Introducere în socioscopia rurală europeană

 

 Prelegerea a 10-a

Puterea de susținere a

securității alimentare suverane în Europa

 

Pământul european ca depozit asigurator al securității alimentare suverane

 Folosirea pământului după moduri de folosință și țări

Analiza distribuției țărilor în raport cu accesarea puterii de scară a sistemelor naturale la nivelul continentului european ne va ajuta să facem vizibile efectele conversiunii sistemice europene asupra țărilor integrate. Să ne reamintim că puterea scalară poate fi măsurată prin indicele capacității unei țări (stat, popor etc.) de a-și accesa poziția sa „naturală”, care-i revine într-o ierarhie „naturală” a resurselor (de la resursele naturale, la cele umane: munca, puterile spirituale – capitalul intangibil –, capitalul biologic, avuția acumulată – capitalul acumulat sau avuția națiunilor – etc.), comparativ cu alte țări dinlăuntrul aceluiași sistem. Se subînțelege că accesul la resurse nu este niciodată unul nemijlocit ci este condiționat de sistemul distributiv impus de elitele politice, economice, militare dominante. Peste distributismul natural, care se reflectă în ierarhia naturală a resurselor din ariile (țările) integrate, se suprapune, întotdeauna, acest distributism uman, sistemic, prin care ierarhia naturală este refăcută mereu și deci pozițiile țărilor sunt continuu realocate. Acesta este motivul pentru care, până acum, nici un sistem n-a inventat o metodă de eliminare a tensiunilor dintre părți induse de procesul realocării. Deocamdată, sistemul mondial modern a inventat doar o tehnică de reproducere a ierahiei dominante și anume periferializarea și deci politicile dezvoltării dependente. Statele puternice își reimpun poziția de state centrale în sistem distribunind celorlalte poziții pe o scară a periferializării. Sisitemul se fundamentează pe această relație dintre metropole și periferii, pe care, deocamdată nici un sistem n-a reușit s-o modifice. Acesta este elementul cel mai răspicat, cu cea mai mare putere probatorie asupra veracității teoriei conversiunii sistemice. Revenind, vom sublinia că indicele puterii scalare măsoară ierarhia accesării avantajului sau a dezavantajului de a fi în sistem. Altfel spus, acest indice măsoară, iată, deopotrivă, gradul accesării puterii sistemului dominant de către subsistemele și deci de către elementele sale componente, de la sistemele sectoriale la entități precum țări, state, popoare, culturi etc. Am precizat că între distributismul natural (modul în care natura își distribuie puterile și energiile sale sistemice) și distributismul uman (modul în care omul redistribuie energiile naturale și artificiale în și prin sistemele sale, de la state la imperii și până la sistemul mondial modern) apar grave disproporții pe care, până acum circa două sute de ani natura era aceea care le corecta re-echilibrând totul chiar dacă în termenii sistemului uman (dominator). Odată cu expansiunea planetară a sistemului mondial modern corectarea acestui gen de disproporții a trecut în sarcina sistemului uman, mai precis, a fost preluată oarecum forțat de sistemul uman. Disproporția de la nivelul sistemului mondial se reproduce cu fiecare sistem continental în parte. Problema gravă este că nici sistemul mondial și nici sistemele continentale nu mai au puterea armonizării acestor disproporții care se manifestă sub forma accesării catastrofal inechitabile a puterilor scalare ale lumii și deci ale naturii. Sistemul dominant ar trebui să contribuie la armonizarea relativă a puterilor scalare în întreg și în raport cu unitățile sale constitutive, în acest caz cu țările europene. Astfel dacă o țară se găsește la vârful ierarhiei scalare în ceea ce privește potențialul unuia dintre sistemele sale naturale, ar trebui ca aceiași țară să se regăsească în aceiași poziție și în ceea ce privește accesarea efectivă a acestei puteri scalare. Atunci s-ar putea conchide că sistemul este echitabil. Altfel, dacă o țară se găsește la vîrful ierarhiei scalare în ce privește, să zicem, ponderea suprafeței agricole utilizate (un indicator al puterii scalare a pământului său arabil), dar o regăsim apoi la coada scării în ceea ce privește puterea marii majorități a exploatațiilor sale, vom deduce că efectul de conversiune sistemică asupra acelei țări este negativ. Cu o altă exprimare, vom putea spune că integrarea sa în sistem nu i-a adus nici un folos decât pagubă (cel puțin până la data analizei). Să examinăm distribuția puterii contributorii a următoarelor două depozite – a pământului și a stocului de animale – la sustenabilitatea securității alimentare suverane europene (pe țări). Reamintim că securitatea alimentară suverană este dată de capacitatea unei țări de a combina cele două agrosisteme – exploatațiile mari și exploatațiile mici – astfel ca dreptul la hrană și la cele cinci forme de cultură (cultura muncii, a sănătății, a minții, a sufletului, și a mediului) să fie asigurat. Este evident, de pildă, că pământul sub forma lui de suprafață agricolă utilizată este un depozit asigurator al securității alimentare, dar puterea acestui depozit este diferențiată în țările europene. El este doar un suport potențial al securității alimentare suverane, fiindcă, în realitate, puterea lui efectivă depinde atât de mărimea și calitatea stocului de populație cât și de calitatea și de regimul exploatațiilor, respectiv, de regimul funcțional al sistemului alimentar, care poate fi de două feluri: corporatist de piață și autonomist sau suveran. La tensiunea indusă de procesul realocării pozițiilor de țară în ierarhia accesării resurselor proprii și deci a pârghiilor și a puterilor sistemului, se adaugă, iată, și tensiunea idnusă de „războiul” sistemelor, în acest caz de competiția „războinică” dintre cele două regimuri ale sistemului alimentar, corporatist de piață și autonomist sau suveran. Cele două regimuri sau moduri de acces la hrană au fost mereu în „război” dat fiind faptul că regimul corporatist de piață a luptat constant să elimine complet (să-l lichideze) regimul autonomist sau suveran la care ne-am referit în subcapitolele dedicate organizației internaționale, Via Campesina și doctrinei sale. Întrega chestiune rurală la scară locală dar și la scara Europei se reduce la problematica acestui raport dintre cele două modele de acces la hrană: corporatist de piață și autonomist suveran. Interesele și direcția de propagare a celor două sisteme ne descoperă o foarte puternică polarizare. Securitatea alimentară a unei țări depinde de capacitatea ei de a-și crea un sistem de securitatea alimentară suverană. Situația la scara lumii și a Europei ne îndrituiește să vorbim despre diferențieri naționale ale acestui potențial de securitate alimentară în Europa. Să vedem însă, ce semnificație are această distribuție diferențiată. Putem spune, oare, că Europa este un sistem echitabil, congruent, armonizator, sau, din contră, că el induce tulburări de conversie sistemică a căror gravitate răstoarnă „pozitivul” sistemului, adică îl preschimbă într-o mărime negativă care, într-o analiză statică, pune sub semnul întrebării avantajul de a fi în sistem? Ca să nu greșim cu un răspuns grăbit, vom completa analiza statică printr-o evaluare a politicilor agricole comune ale UE pentru a căuta răspuns la o posibilă evoluție a sistemului european în chiar „răspunsul” elitelor europene, adică al „conducătorilor” Europei. Să începem, așadar, cu analiza datelor privind distributismul natural al potențialului de securitate alimentară suverană în Europa, măsurată prin indicatorul suprafeței agricole utilizate. Acesta ne ajută să identifică ierarhia „naturală” a acestui potențial în Europa, adică să evaluăm ierarhia țărilor după puterea sistemelor lor naturale (în cazul acesta al agrosistemelor naționale), așa cum decurge aceasta din rânduiala creată de Dumnezeu (adeverită de supraviețuirea milenară a popoarelor în arealul lor nativ). Iată datele:

Tabel 1: Suprafața agricolă utilizată ca dimensiune a

potențialului pentru securitate alimentară suverană în Europa

 

Total   UAA (1000 ha)/ Total populatie

Indici   Standardizati Total UAA / total populatie

Tara

2003

2005

2007

2010

2003

2005

2007

2010

Belgium

0.13

0.13

0.13

0.01

0.10

0.10

0.12

0.16

Bulgaria

0.37

0.35

0.40

0.05

0.32

0.32

0.40

0.60

Czech Republic

0.36

0.35

0.34

0.03

0.31

0.32

0.34

0.41

Denmark

0.49

0.50

0.49

0.05

0.44

0.47

0.50

0.60

Germany

0.21

0.21

0.21

0.02

0.17

0.18

0.20

0.26

Estonia

0.59

0.62

0.68

0.07

0.53

0.59

0.70

0.88

Ireland

1.08

1.03

0.96

0.00

1.00

1.00

1.00

0.00

Greece

0.36

0.36

0.36

0.00

0.31

0.33

0.37

0.00

Spain

0.60

0.58

0.56

0.05

0.55

0.55

0.57

0.65

France

0.45

0.44

0.43

0.04

0.40

0.41

0.44

0.52

Italy

0.23

0.22

0.22

0.02

0.19

0.19

0.21

0.26

Cyprus

0.22

0.20

0.02

0.01

0.18

0.17

0.00

0.18

Latvia

0.64

0.74

0.78

0.08

0.58

0.71

0.81

0.99

Lithuania

0.07

0.08

0.08

0.08

0.04

0.05

0.06

1.03

Luxembourg

0.29

0.28

0.27

0.03

0.24

0.25

0.27

0.33

Hungary

0.43

0.42

0.42

0.05

0.38

0.39

0.43

0.58

Malta

0.03

0.03

0.03

0.00

0.00

0.00

0.01

0.03

Netherlands

0.12

0.12

0.12

0.01

0.09

0.09

0.10

0.14

Austria

0.40

0.40

0.39

0.04

0.35

0.37

0.39

0.45

Poland

0.38

0.39

0.41

0.04

0.33

0.36

0.41

0.47

Portugal

0.36

0.35

0.33

0.03

0.31

0.32

0.33

0.43

Romania

0.64

0.64

0.64

0.06

0.58

0.61

0.66

0.77

Slovenia

0.24

0.24

0.24

0.02

0.20

0.21

0.24

0.29

Slovakia

0.40

0.35

0.36

0.00

0.35

0.32

0.36

0.00

Finland

0.43

0.43

0.43

0.04

0.38

0.40

0.44

0.54

Sweden

0.35

0.35

0.03

0.03

0.30

0.32

0.02

0.41

United Kingdom

0.27

0.03

0.27

0.03

0.23

0.00

0.26

0.32

Sursa: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/statistics/search_database

Datele din tabelul 1 (suprafața agricolă utilizată ca dimensiune a potențialului pentru securitate alimentară suverană) ne arată că pozițiile de la vârful scării acestui potențial pentru securitate alimentară sustenabilă revin României, Țărilor baltice (fără Lituania până în 2010), Spaniei și Irlandei. Dacă ținem seama de o posibilă grupare în quintile a intervalului de variație a potențialului geofizic al țării (stocul natural al suprafeței agricole utilizate), vom constata că România se află în quintila superioară (a cincea). Acesta este darul lui Dumnezeu și al naturii. Ce face omul sau, mai riguros formulând, ce fac popoarele  cu acest dar? Îl folosesc sub forma exploatațiilor beneficiind de integrarea lor într-un sistem, care în acest caz, se numește UE sau sistemul european. Abia aici se poate constata care este aportul uman, adică al elitei conducătoare la valorificarea acestui potențial. Elita conducătoare a fiecărui popor își validează funcția prin capacitatea ei de a menține poporul în poziția lui „naturală”, așa cum reiese aceasta din ierarhia țărilor pe scara puterii (stocului de resurse) sistemelor naturale (pământul, energia, stocul de animale, exploatațiile). Ori de câte ori un popor este scăzut din pozția lui naturală spre „locuri” inferioare pe scara puterilor naturale (distributismului natural) putem conchide că elitele sale conducătoare au fost invalidate sistemic, adică și-au devoalat incapacitatea de a conduce poporul și deci și-au pierdut legitimitatea, ceea ce este atesta de toate barometrele de opinie din țările aflate într-o atare situație. Cazul cel mai recent și cel mai concludent este cel ucrainian unde totți cei ce au eșit pe baricadele Kievului declară același lucru: clasa politică nu se îngrijește de popor ci de oligarhii sistemului. Putem verifica, iată, și efectul eonversiunii sistemice asupra distribuției puterilor scalare în Europa. Am reținut că puterea scalară este o putere derivată din compunerea poziției naturale, pe care o deții (ca țară, ori, în cazul general, ca regiune continentală) într-o ierahie dată, în acest caz, de scara puterii sistemelor naturale (pământul, stocul de animale, populația, energia, puterea exploatațiilor etc.), și a poziției „reale” pe scara capacității de valorificare a potențialului tău natural. Desigur că puterile scalare pot fi accesate și sunt accesate diferențiat și de grupurile umane: popoare, clase sociale, pături sau straturi, indivizi chiar. Metodologic, de data aceasta, am determinat puterea scalară pe o scară în quintile (în cinci trepte) și am procedat la examinarea corelativă a scalelor (fără a face calcule de corelație mai sofisticate ca să nu îngreunăm textul și deci accesibilitatea lui).

Accesul României la puterea scalară a agrosistemului european

Dacă evaluarea țărilor europene pe scara puterii „naturale” date de stocul suprafeței agricole utilizate situează România pe poziția a 5-a, adică la vârful scalei, în schimb, analiza datelor privind regimul exploatațiilor în Europa ne arată o poziționare a României în quintila inferioară-inferioară, adică în quintila 1, cea mai de jos. Cui aparține răspunderea pentru această situație? Ruralilor? Românilor ca popor „cu defecte”, cum susțin creolii clasei politice și intelectuale din România? Sau clasei conducătoare? Dacă vom analiza situația exploatațiilor vom găsi răspunsul. Mai întâi, vom constata că reforma a creat dualismul economic, adică a dăruit unui număr de 0,80% dintre titularii exploatațiilor (31 000 de exploataţii cu personalitate juridică existente în prezent) „circa 44% din suprafaţa agricolă utilă (RGA, 2010) care dispun, în medie, de aproximativ 191 hectare. Restul de 99% din exploataţii, fără personalitate juridică, utilizează mai puţin de 60% din suprafaţa agricolă utilă şi dispun, în medie, de 1,95 hectare”[1]. Pentru situația generală se poate consulta tabelul de mai jos (tabelul IV.2: Accesul populației la agrosistemul cu potențial european). Responsabilitatea clasei reformatoare pentru declinul potențialului geofizic scalar al României este evidentă de îndată ce se examinează PNDR-ul (Programul Național pentru Dezvoltare Rurală). Chiar și o examinare sumară a Programului ne arată că de fapt acesta este un program de dezvoltare a subdezvoltării rurale și nicidecum unul developmentalist. Colega noastră, Adela Șerban, a examinat direcțiile programului descoperind că, de fapt, acesta nu se adresează celor 78% dintre exploatații, ci celor între 11,55% și 21% dintre exploatațiile care se încadrează în pragul de 2 UDE sau de 2-8 UDE. Măsura 121 privind modernizarea exploatațiilor agricole prevăzută în cadrul PNDR-ului (adică politicile de susținere și deci de sprijin guvernamental a exploatațiilor) vizează doar exploatațiile ce depășesc dimensiunea economică de 2 UDE, ori aceste exploatații abia ating 11,55% din totalul exploatațiilor. Chiar și așa, birocrația accesării fondurilor a acționat ca un corp de gate-keepers ai fondurilor și nicidecum ca un corp de administratori ai intereselor agrariene românești, căci din totalul de 44. 458 de exploatații au fost admise contractual la fonduri doar 4,06%, adică 0,47% din numărul de exploatații eligibile pentru sprijin. Prin urmare această măsură este destinată accentuării dualismului economiei rurale și ocolirii cu totul a celor 91% dintre exploatațiile românești în cadrul PNDR ceea ce atestă caracterul acestuia de instrument al lumpencapitalismului rural, adică al politicii de subdezvoltare rurală. Măsura 141 privind sprijinirea fermelor agricole de semisubzistență pentru integrarea pe piață vizează doar exploatațiilor de dimensiune economică cuprină între 2-8 UDE. Nici această măsură nu reduce dualismul economic rural și nici nu vrea să vadă întrega realitate rurală, căci dintre cele 350 000 de exploatații încadrabile acestui tip au beneficiat de resurse doar 9,41%. Cauza orientării  lumpencapitaliste a PNDR este chiar predicția autodistructivă a ministeriabililor agriculturii, care consideră că „numai exploatațiile  ce pot realiza o valoare adăugată echivalentă cu valoarea a 4−5 UDE (1 UDE = 1 200 euro) au un potenţial real de transformare în exploataţii cu caracter comercial. În aceste condiţii, MADR admite că sprijinul poate fi eficient numai în cazul exploataţiilor mai mari de 4 UDE şi că numărul exploataţiilor care au şanse reale să realizeze performanţele asumate la primirea sprijinului (creştere cu minim 20% a producţiei şi cu minim 3 UDE a dimensiunii economice) va fi de maxim 12 000 din totalul eligibil”[2].

Accesul fermierilor români la  puterea scalară a culturii muncii

Nici măsura 112 adresată sprijinirii instalării tinerilor fermieri nu este de altă factură, căci vizează tineri sub 40 de ani cu exploatații de minimum 2 UDE și „care înfiinţează sau preiau prin transfer de proprietate, arendă sau concesionare o exploataţie agricolă de o dimensiune economică între 6 şi 40 UDE”[3]. Numărul acestor persoane de sub 40 de ani, ce dețineau exploatații de peste 2 UDE era, la nivelul anului 2005, de 39.986, adică  circa 10% din totalul exploatațiilor existente în 2007 și puțin sub 10% raportat la datele din anul 2010. În realitate, chiar și din numărul acestora au primit fonduri contractuale doar 5. 641 de tineri, adică 14% din totalul tinerilor cu exploatații de peste 2 UDE.

Răspunderea pentru politicile de subdezvoltare rurală devine cât se poate de răspicată în cazul măsurii 113 privind pensionarea timpurie a fermierilor și lucrătorilor agricoli, care, practic, a fost amânată din cauza „ inexistenţei unui cadru legislativ şi instituţional – administrativ – pentru un sistem de pensii din agricultură şi a unui sistem de evidenţă a fermierilor şi muncitorilor agricoli. Crearea unui sistem de pensii pentru agricultori a fost prevăzută în Legea 263/2008 însă intrarea în vigoare a acestei legi a fost amanita până când, în cele din urmă, această lege a fost abrogată”.[4]

Măsura aceasta excelează prin lipsa totală de realism, rupere completă de realitatea sătească ceea ce arată cât de înstrăinată este clasa „gânditorilor” ruraliști de clasa rurală adevărată. Analiza acestei măsuri confirmă pentru acești gânditori profilul unei pături superpuse, subtilizând pe sofale scumpe care se reazemă, însă, pe o sărăcie rurală masivă, pe un dispreț total față de rurali, pe o insensibilitate încadrabilă în ceea ce Sf Ioan Gură de Aur numise „nesimțirea cea împietrită”. Preluăm concluzia colegei noastre la acest punct ca fiind cu totul lămuritoare : „ PNDR estimează numărul maxim de beneficiari ai acestei măsuri la 8 477 şi suprafaţa eliberată prin cedare la 751 155 de hectare, ceea ce înseamnă, în medie, o suprafaţă de 88,61 ha per beneficiar.”[5]

Aici déjà putem consemna fantazarea „reformatorilor”, de vreme ce, în realitate, suprafața medie a exploatațiilor în România este de 3,5 ha. Chiar și Raportul PNDR admite că aceste așteptări sunt nerealiste. ”Raportul de evaluare ex-ante a PNDR admite aceste aşteptări ca fiind nerealiste (PNDR, 2011: 589) mai ales în condiţiile în care, la nivelul anului 2010, suprafaţa medie a exploataţiilor în România era de 3,5 ha (RGA, 2010). Mai mult, măsura se adresează atât fermierilor cât şi lucrătorilor agricoli, aşadar persoanelor care nu sunt proprietarii propriilor exploataţii, ci sunt forţă de muncă salariată. Dacă ar fi să luăm în considerare numai exploataţiile cu dimensiunea economică mai mare de 1 UDE, deţinute de persoane cu vârsta între 55−64 de ani, la nivelul anului 2007 erau 220 100, reprezentând 25,4% din totalul celor 866 700 existente (Eurostat, 2009), de unde ar rezulta că măsura va sprijini cedarea terenurilor agricole către un procent de 2,88% din totalul categoriei vizate (adică 8 477/220 100 x 100). Dacă beneficiarii eligibili ar include şi categoria celor cu exploataţii mai mici de 1 UDE, aşteptările PNDR s-ar dovedi încă mai nerealiste, raportate la cifre, iar impactul la nivelul economiei agricole româneşti ar fi complet insignifiant”[6].

Accesul fermierilor români la  puterea scalară a culturii minții

Un obiectiv major al realizării unui agrosistem care să sprijine securitatea alimentară suverană este cultura minții, mai exact spus, licealizarea rurală cu tot ceea ce decurge din proiectul accesului rural la comunitatea școlară universală. Or, în realitate, nu numai că ruralul este subșcolarizat, dar măsurile ultimei perioade au condus la o deșcolarizare a ruralului. Iată cele două seturi de date, care confirmă ideile noastre :

1 „ La nivelul anului 2009, în mediul rural românesc, dintr-o populaţie ocupată de 4 334 000 persoane, doar 2,93% aveau studii superioare, 50,5% aveau studii medii şi 46,51% aveau un nivel scăzut al studiilor. Dintre aceştia 74,65% aveau doar studii gimnaziale, 23,46% aveau doar şcoala primară, iar 38 000 de persoane erau analfabete. Din totalul persoanelor ocupate în rural cu vârste de peste 45 de ani, 61,6% aveau un nivel de şcolarizare cel mult gimnazial (INS, 2010). Se constată în ruralul românesc de astăzi o migrare masivă a populaţiei cu un stoc de educaţie ridicat şi o concentrare a populaţiei cu nivel scăzut de instrucţie”.[7]

2        „ În 2004, doar 6,5% dintre comune aveau instituţii locale de învăţământ unde putea fi asigurat tot ciclul de pregătire şcolară de la nivelul primar până la cel liceal şi post-liceal  (A se consulta M. Dumitru, D. Diminescu, V. Lazea, Dezvoltarea rurală şi reforma agriculturii româneşti, IER, nr. 10−11/2004). În 2011, au fost închise, prin comasare, ca urmare a politicilor Guvernului de reducere a cheltuielilor bugetare, aproximativ 1 500 de unităţi şcolare cu un număr redus de elevi (situaţie specifică cu precădere mediului rural), adăugându-se un risc şi o dificultate în plus procesului educaţional din localităţile rurale ale României”[8].

Accesul fermierilor români la  puterea scalară a culturii asociative

Un alt obiectiv major al doctrinei securității alimentare suverane ar fi dezvoltarea culturii asociative. Aceasta, în cadrul PNDR s-ar atinge prin măsura de sprijinire a înființării grupurilor de producători. „Implementarea presupune sprijinirea asocierii producătorilor şi acordarea, de-a lungul unei perioade de 5 ani, a unor sume proporţionale cu volumul producţiei comercializate. Sumele alocate pot sprijini un număr maxim de 1 108 grupuri de producători (PNDR, 2009) însă, până în luna octombrie a acelui an, fuseseră încheiate doar 12 contracte de finanţare (MADR, 2011), reprezentând 1,08% din numărul maxim posibil de grupuri de producători sprijnite.”[9] Prin urmare programul guvernamental atinge obiectivul dezvoltării culturii asociative în proporție de 1,08%.

Accesul românilor la puterea scalară a sistemului natural al suprafeței agricole folosite înregistrează o dinamică negativă, descrescătoare. Altminteri spus, puterea scalară a românilor a scăzut în Europa, în ultimii 10 ani, în ceea ce privește utilizarea efectivă a pământului (suprafața agricolă utilizată). Așadar, integrarea europeană n-a mărit puterea scalară a României, ci, dimpotrivă, a diminuat-o. Efectul de conversiune sistemică a fost deci unul negativ. Sistemismul european n-a fost în folosul românilor până la momentul acesta. Poziționarea lor (vezi tabel 1) pe scara capacității de adjudecare a poziției care li s-ar cuveni în chip natural în ierarhia europeană a pământului agricol util s-a deteriorat. Este un efect tipic de gravă de-naturare „europeană” a sistemului economic românesc în Europa. Efectul sistemismului european se poate identifica examinând datele din tabelul 1 împreună cu datele din tabelul 2 privitoare la rata de creștere a suprafeței agricole utilizate în Uniunea Europeană între 2000 – 2010. Analiza combinată a celor două tabele ne arată o creștere a discrepanței dintre cele două poziționări ale României pe scara europeană: poziționarea pe scara suprafeței agricole utilizate și pozitionarea pe scara ratei de creștere a suprafeței agricole utilizate. În mod paradoxal, potențialul românesc al suprafeței agricole utilizate se deteriorează imediat după integrare fenomen atestat de rata negativă de creștere a acestei suprafețe (așa cum reiese din tabelul 2):  

Iată datele în tabelul 2 de mai jos și în graficul asociat:

Tabel UUA 2003 - 2010

Tabel 2: Rata de creștere a suprafeței agricole utilizate în Uniunea Europeană între 2000 – 2010

Total UAA (1000 ha)

Change

Tara

2000

2003

2005

2007

2010

2003-2010
Belgium

1393800

1394400

1385600

1374400

135800

-3%

Bulgaria

0

2904500

2729400

3050700

362100

25%

Czech Republic

0

3631600

3557800

3518100

348350

4%

Denmark

2644600

2658200

2707700

2662600

264840

0%

Germany

17151600

16981800

17035200

16931900

1670400

-2%

Estonia

0

795600

828900

906800

93880

18%

Ireland

444400

4298200

4219400

4139200

0

Greece

3583200

3967800

3983800

4076200

0

Spain

26158400

25175300

24855100

24892500

2375280

-6%

France

27856300

27795200

27590900

27476900

2709000

-3%

Italy

13062300

13115800

12707900

12744200

1268530

2%

Cyprus

0

156400

151500

14600

11840

-24%

Latvia

1432700

1489400

1701700

1773800

178640

20%

Lithuania

0

249100

279200

264900

274260

10%

Luxembourg

127500

128200

129100

130900

13110

2%

Hungary

4555100

4352400

4266600

4226600

461090

6%

Malta

0

10800

10300

10300

1150

6%

Netherlands

2027800

2007300

1958100

1914300

187300

-7%

Austria

3388200

3257200

3266200

3189100

299710

-8%

Poland

0

14426300

14754900

15477200

1438410

0%

Portugal

3863100

3725200

3679600

3472900

366810

-2%

Romania

0

13930700

13906700

13753100

1329820

-5%

Slovenia

485900

486500

485400

488800

47660

-2%

Slovakia

2159900

2137500

1879500

1936600

0

Finland

2218400

2244700

2263600

2292300

229220

2%

Sweden

3073200

3126900

3192500

311800

308530

-1%

United Kingdom

15798500

16105800

1595700

16130500

1591800

-1%

Sursa: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/statistics/search_database

Grafic asupra distribuției puterii scalare a pământului folosit în țările UE

Acest potențial, cum vedem, nu este static. El variază în timp, așa cum ne arată ratele de creștere pentru ultimii 10 ani. Pentru România avem un indice negativ, adică o descreștere a suprafeței agricole utilizate de circa -5%, în vreme ce pentru Bulgaria avem o rată pozitivă de creștere de circa 25%. Sistemismul european a operat pozitiv pentru bulgaria și negativ pentru români, ceea ce arată că responsabilitatea pentru această stare revine clasei politice românești și nu sistemului european însuși. Iată datele:

Suprafata Agricola in UEIntegrarea europeană și deci sistemismul de tip european au indus până acum indici descrescători (rate cu valoare negativă). Aceasta ne îngăduie să propunem ipoteza emergenței unei „Europe negative”. Această sintagmă nu este încă un concept riguros. Pe jumătate concept și pe jumătate metaforă, ea țintește doar să declanșeze o „alarmă timpurie” asupra unei diviziuni geoeconomice și, probabil, cu timpul, și a unei diviziuni geopolitice a Europei. Deocamdată, Europa este divizată geoeconomic într-o Europă a parametrilor pozitivi de creștere și o Europă a parametrilor negativi, adică între o Europă pozitivă și o Europă negativă. Ce va urma prin efectele acestei diviziuni geoeconomice e greu de estimat deocamdată. Nutrim speranța că diviziunea geoeconomică nu va induce o divizare geopolitică. Politicile agricole comune nu ne permit să formulăm o concluzie pozitivă. Ele accentuează, precum s-a putut constata din analiza noastră, fenomenul diviziunii geoeconomice, ceea ce riscă să reproducă o Europă cu trei viteze, un triplet spațial european, cu o zonă semi-periferială (în care deocamdată se plasează și România, dar și Italia, Austria chiar, totalizând un număr de 15 țări – din cele 27 ale UE – care se poziționează în quintilele de jos, 1 și 2, în privința indicelui agregat al sustenabilității securității alimentare suverane), o zonă mediană (cu țări plasate în quintila 3, într-un număr variind între 7 și 11, în intervalul considerat, și care, cu excepția Latviei și Estoniei, sunt toate plasate în aria occidentală) și, în fine, zona centrală sau metropolitană pe scara securității alimentare suverane, cu patru țări: Cehia, Irlanda, Slovacia și Danemarca. Datele sunt prezentate în tabelele A1 cu graficul asociat (Grafic A1), tabelele A2 și A3 din Appendix. Unul dintre fenomenele cu implicații geopolitice din cadrul UE este tocmai această diviziune geoeconomică a celor trei arii dinlăuntrul Uniunii. Cum va evolua UE în aceste condiții va depinde cu siguranță de politicile „guvernanților” Europei în chestiunea acestei diviziuni trilaterale a macrosistemului alimentar european.

Ilie Badescu

Universitatea Emaus

Urmeaza:

Prelegerea a 11-a

Puterea scalară a țărilor europene în raport cu stocul de animale și cu exploatațiile

 


[1] (Adela Șerban, RRS, 2012)

[2] (ibidem, 274-75)

[3] (ibidem, 275)

[4] ibidem

[5] (ibid, p 276).

[6] ibidem

[7] Ibidem

[8] (ibidem)

[9] (ibidem).