Home » Cursuri si conferinte » Ruralia » Prelegerea a 4-a. Țăranii și mișcarea anticonversionistă în războiul civilizațional

Prelegerea a 4-a. Țăranii și mișcarea anticonversionistă în războiul civilizațional

Prelegerea a 4-a. Țăranii și mișcarea anticonversionistă în războiul civilizațional

Tarani din Satul Moişeni, august 1937

Prelegerea a 4-a. Țăranii și mișcarea anticonversionistă în războiul civilizațional

 Portret Marele Sfant Martir  Constantin Brancoveanu - Manastirea SinaiÎn secolul al XIX-lea războiul social se mută în cadrul unei alte ciocniri civilizaționale, aceea dintre capitalismul fiscal periferial și societatea țărănească. Această ciocnire este încadrarea mișcării anticonversioniste a arealul răsăritean. Conversiunea sistemică îmbracă în tot arealul răsăritean formula capitalismului periferial, adică al unui capitalism de exploatare nu de producție, sprijinit nu pe capitaluri investite ci pe extorcări, fiscalitate excesivă și regimuri oligarhice. În cuprinsul acestui nou ciclu al războiului civilizațional al societății țărănești cu mari sisteme de dominație și de exploatare fiscală devastatoare, apare și o primă inovație în tehnica războiului civilizațional: cultura critică. Aceasta este expresia celei mai reprezentative sinteze a reacțiilor anticonversioniste, a ripostei naționale la conversiunea capitalistă de formulă periferială, adică la periferializarea economică și la denaturarea sistemelor naturale ale ecosistemului național. Apare pentru prima dată un tip nou de ciocnire, aceea dintre elitele sistemelor aflate în coliziune, în acest caz fiind vorba despre sistemul de dominație și opresiune fiscal-comercială și sistemul societății țărănești. Aceasta este noutatea: apăruse cultura critică, o invenție a elitei organice al cărei exponent a fost, în spațiul românesc, Eminescu, iar promotorul instituțional și discursiv al noii paradigme de gândire și deci de luptă cu arma cuvântului, a fost Titu Maiorescu. Istoricește vorbind, primul care a folosit diplomația culturii împotriva conversiunii otomane, trasând frontiera Duhului în chiar miezul imperiului, până în Siria, Antiohia, Georgia și Ivir etc., a fost Constantin Brâncoveanu, marele sfânt martir al războiului de apărare a frontierei Duhului în fața rostogolirii imperiului anticreștin[1] și agentul cel mai radical al ripostei contra conversiunii metasistemului otoman. Moștenirea lui Brâncoveanu a fost scufundată de sistemul dominației și deci al conversiunii fiscal-comerciale a Fanarului, această blestemată centrală fiscală a Imperiului Otoman din faza lui decrepită, astfel că vreme de 100 de ani politica Sfântului martir Brâncoveanu n-a mai fost resuscitată și utilizată, încât epoca modernă a trebuit să reinventeze războiul culturii cu sistemele de dominație, de opresiune fiscală și de conversiune sistemică. Așa s-a născut cultura critică și direcțiile ei, ca rod al războiului lui Eminescu și al Junimii conservatoare cu reformele falsificatoare ale lumpencapitalismului din spațiul românesc. Veacul al XX-lea aduce al treilea moment al ciocnirii dintre sistemul dominator al conversiunii moderne și sistemele naturale, în care regăsim același fundal țărănesc la sistemele luptătoare și aceiași formă fără fond la agresor. În prima jumătate a veacului se manifestă puternic ideologia antițărănească severă ca ax al conversiunii metasistemice, dar toată Europa este „trezită” acum de revărsarea valului insurecționar al substratului, revărsare atestată de marile mișcări poporaniste și de una dintre primele unificări stilistice ale Nordului cu Sudul în cadrul stilului 1900 (secession[2], bell-epoque, romantism popular, cultul grădinilor și al ieșirilor la iarbă verde, o prefață a weekendurilor pendulare,  etc.). Este primul ciclu Kondratiev[3] relativ normal al românilor, cu o fază fericită, și el cuprinde cele două reforme rurale care ating fondul problemei: proprietatea. Este vorba de reformele lui Cuza-Kogălniceanu și de reformele agrar-unionale ale primului liberalism național-organic din istoria acestei doctrine euratlantice. Al doilea ciclu Kondratiev al veacului, debutează cu o nouă escaladă a războiul țăranilor contra sistemelor de deposedare țărănească și de dominație fiscală opresivă, acela dintre societatea țărănească și sistemul comunist. Este primul ciclu Kondratiev roșu din istoria românilor și al doilea din istoria opresiunii fiscale a rușilor, dacă ar fi să extindem arealul analizei acestui război civilizațional la tot spațiul răsăritean. De altfel, intervalul imperiului roșu anticreștin și antinațional va dura în total cât două cicluri Kondratiev dintre care unul va fi comun tuturor răsăritenilor, deci și românilor. În mod paradoxal, România intră sub dominația sistemului comunist în faza de declin a ciclului Kondratiev. Faza declinului din desfășurarea acestui ciclu la români este totodată faza unor înfrângeri țărănești decisive, a ștergerii proprietății țărănești, care supraviețuise totuși războiului cu capitalismul periferial, ba ieșise chiar întărită din acel război. Acum se derulează colectivizarea forțată, mutarea în temnițele comuniste a vîrfurilor țărănimii și a vîrfurilor intelectualității organice românești, practic a întregii elite naționale, astfel că pe durata unei subfaze eroice, poporul român va livra scenei istorice o surprinzătoare elită națională, ivită ca prin miracol în plin deșert comunist. Din cuprinsul acestei elite se va recruta și prima tehnocrație care va susține proiectul numit de către Viorel Roman, „dictatură de dezvoltare”. Tot atunci se va ivi, tot miraculos, generația renașterii literare românești denumită generația Labiș. România intrase în era urbanizării accelerate (și oarecum forțate) și a emergenței societății de masă urbane, un trend nou care nu va mai fi răsturnat, al cărui început se suprapune, iată, cu startul fazei ascendente a ciclului Kondratiev. În faza ascendentă a acestui ciclu Kondratiev roșu se petrece, precum s-a menționat, și ascensiunea unei noi forme de dicatură: dicatura de dezvoltare. Începe era marii mobilizări colective în serviciul acestui proiect al conversiunii sistemice comuniste, care va dirija acumularea violentă a stocului de avuție din care se vor plăti, în ciclul altui declin, pseudo-reformele postdecembriste. Deja, la momentul acesta, lumea rurală nu mai are resurse de luptă și capitalismul fiscal-oligarhic, susținut de domnia plutonumerarului, de mafiile codurilor reformei, vor imprima capitalismului de aici formula unui lumpencapitalism extrem de urât și de agresiv. Socialmente, acum conversiunea metasistemică va promova o formă nouă a rupturii dintre popor și pătura superspusă, care va dobândi expresia împletirii procesului de îmbogățire cu procesul de lumpendezvoltare, cum a denumit-o A G Frank. Îmbogățirea nu va aduce pentru popor nici o înlesnire de civilizație (Eminescu), ci o adâncire a declinului, a degenerării și sărăciei, a declasării. Dacă faza ascendentă a ciclului Kondratiev de culoare roșie a adus și formarea primei falange culte a războiului național-țărănesc contra sistemului comunist, confirmată prin cea de-a doua intrare a ruralilor în literatură, ca să folosim expresia călinesciană, faza descendentă a primului Kondratiev albastru de după 1989 aduce cel dintâi triumf al subliteraturii și al pseudoculturii: manele, zeflemea, revoluția beletristică a libidoului (formula periferială a revoluției sexuale[4], propagată sub forma romanului pornografic, a unei arte cu influxuri polimorf perverse, așa cum s-a putut constata în exponatele bienalei de la Veneția din anul 2011), triumful pornografiei mediatice, cu efecte dezastruoase asupra mentalului colectiv, dispariția policromiei și triumful qualiilor[5] monocrome al căror prototip este oferit de parabola lui Chalmers a femeii crescute într-o incintă în care toate culorile erau reduse la monotonia contrastivă a albului cu negrul, astfel că persoonajul acesta nu va ști nimic despre lumea policromă. Să ne amintim că în filosofia cognitivă americană, qualiile desemnează ceea ce, în românește, denumim felurimea lucrurilor sau, cu termenul lui David Chalmers, „proprietățile fenomenale”, distincte de proprietățile fizice. Senzațiile culorilor și tot ceea ce decurge de aici, adică sentimentul veșmântului colorat al lumii, bucuria și filosofia diversității policromatice a existenței, un fel de filosofie a adjectivelor, cum se exprima C Noica etc., sunt toate expresii ale libertății fenomenale sau simțuale ca mediu de manifestare a libertății morale. Poezia lui Ungaretti este o probă că problematica lumii policrome este una general-europeană. Ascensiunea dictaturii qualiilor monocromatice a început în prima fază a Kondratiev-ului roșu și tot atunci a început prima fază a războiului literaturii rurale și a poeziei creștine cu dicatura monocromatică. Acum se afirmă poezia lacrimei cu poema de lirism evanghelic a lui Nicolae Labiș, celebra poemă lirică, „Moartea căprioarei”, adevărat manifest al lirismului oracular, adevărat acompaniement al uciderii inocenței, tot acum se afirmă lirica „imnelor” lui Ioan Alexandru, care readuc slava cerească în mintea siluită să privească numai în țărână, tot acum D R Popescu ne descoperă „Vara oltenilor”, o proză neobucolică și deci un spațiu de bucurii solare, simple, din care omul comun fusese excomunicat de către monocromaticul om comunist, acum triumfă timpul magic din lirica lui Ion Gheorghe și se anunță timpul apocalipsei țărănești din literatura lui Lăncrănjan, se precipită pluralismul cosmic al temporalităților din literatura marelui ciclu romanesc al lui Paul Anghel, „Zăpezile de-acum un veac”, se afirmă literatura perechii pendulare a celor doi țărani Năiță Lăceanu și Pătru cel Scurt din proza lui Dinu Săraru, ori lirica policromatismului sonor a lui Cezar Ivănescu sau rugile psaltice din poezia lui A Păunescu etc. etc. Se naște acum un filon literar de evocare a unei lumi care trăiește, cu știință ori fără știință, în simbolistica  verotestamentară și neotestamentară cu literatura lui Petre Anghel, se afirmă proza de evocare a lumii emblematice a tărâmurilor de „sub nour”, o lume de țărani viețuind pe parapetele înălțimilor tot mai iaccesibile și mai uitate ale „satului de sub măgura” muntelui, proorocind retragerea celestă a purității țărănești strămilenare, cu romanele și povestirile lui Ion Florian Panduru, se naște poezia râurilor și a luminișurilor istmurilor submediteraneene a lui Sabin Opreanu, proza fenomenologiei marelui povestariu istoric a lui Mihail Diaconescu etc. etc. Toate acestea sunt fețele libertății spirituale cucerite prin cea de-a doua intrare a ruralilor în literatură. Lupta dintre formula abstractizantă a conversiunii metasistemice comuniste ori capitalist-periferiale, pe de o parte, și omul care se bucură de sărbătoarea adjectivelor, pe de alta, este unul dintre fronturile războiului lumii țărănești și al etnoistoriei propagate de generația Labiș contra comunismului monocromatic al încăperii închise între zidurile ideologiei comuniste. Începuse faza ascendentă din cadrul Kondratievului roșu și la startul ei, adică în punctul median, punctul de flexiune a curbei, găsim opera eroică a generației Labiș, o adevărată renaștere culturală datorată intrării acestei generații rurale în literatură.

Prof. Ilie Badescu
Universitatea Emaus


[1] Acum 298 ani, în ziua de 15 August 1714, de sărbătorirea Adormirii Maicii Domnului, în piața Ialy-kiosc erau adunați solii curților regale și imperiale creștine din toată Europa ca să asiste la decapitarea a patru prunci, fii ai domnitorului creștin al unui stat creștin de la Răsărit, dimpreună cu tatăl lor și cu sfetnicul acestuia. În fața acestui straniu sobor stropit cu sânge martiric, „fără nici o formă de dreptate, rând pe rând capetele lui Ianache Văcărescu, al primului născut al lui Brâncoveanu, mândrul Constantin, ale celui de al doilea şi al treilea: Ştefan şi Radu, căzură sub iataganul ucigător al călăului. Când veni rândul ultimului fecior, tinerelul Mateiaş, acesta, în grozăvia spaimei, se ruga sultanului să-l ierte, făgăduind că se va face musulman. Tatăl său, însă, auzind vorbele fiului, îl dojeni şi-l îndemnă să moară mai bine de o mie de ori, dacă ar fi cu putinţă, decât să se lepede de Iisus Hristos, pentru a trăi câţiva ani mai mult pe pământ. Atunci copilul, ca renăscut, pune liniştit gâtul pe tăietor şi zise gâdelui: „Vreau să mor creştin. Loveşte!” Şi îndată acesta îi zbură capul, Apoi, l-a tăiat şi pe domn, chinuindu-l mult. Capul rămăsese atârnat de trup şi aşa a murit” (Anton Maria del Chiaro, Storia delle moderne rivoluzioni della Valachia con la descrizione del paese, natura, costumi, riti e religione degli abitanti, Noua ediţie îngrijită de Nicolae Iorga, Bucureşti, 1914, p.165-166). Motivul decapitării sale: iubirea de Hristos și de neam. Sfântul martir mărturisitor se făcuse vinovat că inventase o nouă formulă de cruciadă, prima de acest fel în Europa și în lume, pe care o putem denumi prin sintagma „cucerire pașnică”. Aceasta face din războiul spirituluiși din frontiera Duhului arme înlocuitoare ale sabiei și tunurilor. Victoria crucii n-avea nevoie de sabie și de tun, ci de carte sfântă și de tipografii, de biserici și de mănăstiri, de liturghier în limbile bisericilor urgisite, de Evanghelii și de Psaltirioane, de ctitoriri și de danii. Domnul creștin de la Dunărea de jos deschisese ciclul unificării învățătorești a Europei care ar fi azvârlit Semiluna la marginea lumii. Or lucrul acesta n-avea cum să le scape viclenilor inamici ai lui Hristos. („La 1704 Constantin Brâncoveanu avea să dăruiască tipografia de la Snagov, pe care Atanasie Dabbas o transportă la Alep, în Siria. Aici el a tipărit o Evanghelie şi o Psaltire arabă, făcuse danii însemnate, în bani şi pământuri, în odoare şi cărţi de cult şi alte obiecte bisericeşti Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol şi în insulele Halki, la multe dintre mânăstirile din Sfântul Munte al Athosului şi la Locurile Sfinte din Ierusalim, dar şi la Muntele Sinai” (Marian Frigură, Teză de doctorat, p 157 și Del Chiaro, op.cit), la Patriarhiile apostolice ale Alexandriei şi Antiohiei, în Georgia și Ivir” (vezi și studiile Pr.Prof.I.Rămureanu)

[2]The Vienna Secession (also known as the Union of Austrian Artists, or Vereinigung Bildender Künstler Österreichs) was formed in 1897 by a group of Austrian artists who had resigned from the Association of Austrian Artists, housed in the Vienna Künstlerhaus. This movement included painters, sculptors, and architects. The Secession building could be considered the icon of the movement. Above its entrance was placed the phrase “Der Zeit ihre Kunst. Der Kunst ihre Freiheit.” (“To every age its art. To art its freedom.”). Asupra acestei prezentări a grupului de artiști din cadrul mișcării secession, vezi : http://en.wikipedia.org/wiki/Vienna_Secession.

[3] Nikolai Kondratiev, economist rus, oponent al NEP ( new Economic Policy), bazându-și poziția pe teoria ciclurilor Kondratiev (de 50-60 de ani), a fost condamnat la moarte în ”perioada purificărilor” dictate de Stalin. „Kondratiev’s economic cycle theory held that there were long cycles of about fifty years. In the beginning of the cycle economies produce high cost capital goods and infrastructure investments creating new employment and income and a demand for consumer goods. However, after a few decades the expected return on investment falls below the interest rate and people refuse to invest, even as overcapacity in capital goods gives rise to massive layoffs, reducing the demand for consumer goods. Unemployment and a long economic crisis ensue as economies contract. People and companies save their resources until confidence begins to return and there is an upswing into a new capital formation period, usually characterized by large scale investment in new technologies” Kondratiev was removed from the directorship of the Institute of Conjuncture in 1928 and arrested in July 1930, accused of being a member of a “Peasants Labour Party” (allegedly a non-existent party invented by the NKVD). Convicted as a “kulak-professor” and sentenced to 8 years in prison, Kondratiev served his sentence, from February 1932 onwards, at Suzdal, near Moscow. Although his health deteriorated under poor conditions, Kondratiev continued his research and decided to prepare five new books, as he mentioned in a letter to his wife. Some of these texts were indeed completed and were published. His last letter was sent to his daughter, Elena Kondratieva, on 31 August 1938. In September 1938 during Stalin’s Great Purge, he was subjected to a second trial, condemned to ten years without the right to correspond with the outside world. However, Kondratiev was executed by firing squad on the same day the sentence was issued.” (http://en.wikipedia.org/wiki/Nikolai_Kondratiev).

[4] The term “Sexual Revolution” has been used at least since the late 1910s and is often attributed as being influenced by Freud‘s writing on sexual liberation and psychosexual issues. Nisker cites the San Francisco Oracle, which described the 1967 Human Be-In as a “spiritual revolution”. In the late 1970s and 1980s, newly won sexual freedoms were exploited by big businesses looking to capitalize on a more open society, with the advent of public and hardcore pornography. Historian David Allyn argues that the sexual revolution was a time of “coming-out”: about premarital sex, masturbation, erotic fantasies, pornography use, and sexuality.  (vezi: http://en.wikipedia.org/wiki/Sexual_revolution). Critica acestei mișcări este masivă în SUA. Un studiu relevant asupra acestei reacții aparține dnei mary Eberstadt, sub titlul: Has the Sexual Revolution Been Good for Women? Mary Eberstadt …

[5]Qualiile (de la latinescul quale): qua·le (n.pl. qua·li·a ), o proprietate precum „albul” sau „roșul”, de pildă, considerată a fi independent de lucrurile care au acea proprietate. De la latinescul quale, (neutru : qualis), însemnând „de care fel”, „ce fel de”; de unde englezescul quality și românescu calitate. În filosofia cognitivă termenul este utilizat pentru a desemna o proprietate esențială, calitatea. Chalmers le va examina în studiile sale ca pe acele proprietăți fenomenologice care nu derivă din proprietățile fizice ale obiectului nici din cele neurologice ale creierului. Regimurile totalitare au derulat un adevărat război subliminal împotriva qualiilor, adică a libertății minții de a se folosi de regimul calităților, al qualiilor și astfel s-a născut limba de lemn a comunismului. Din același război împotriva qualiilor derulat, de data aceasta, de către dictatura fiziologicului, ca în pornografie, se va nutri și regimul postmodernității, al pronocrației mediatice a epocii postmoderne.

 Urmeaza:

Neoruralismul. Prelegerea a 5-a: Războiul logistic şi noile riscuri pentru doctrina suveranităţii alimentare

One Response to "Prelegerea a 4-a. Țăranii și mișcarea anticonversionistă în războiul civilizațional"

  1. Pingback: Prelegerea a 3-a. Țăranii și succesiunea regimurilor de dominație și de exploatare fiscală | Universitatea Emaus

Leave a Reply

Your email address will not be published.