Home » Cursuri si conferinte » Ruralia » Prelegerea a 3-a. Țăranii și succesiunea regimurilor de dominație și de exploatare fiscală

Prelegerea a 3-a. Țăranii și succesiunea regimurilor de dominație și de exploatare fiscală

Prelegerea a 3-a. Țăranii și succesiunea regimurilor de dominație și de exploatare fiscală

Batrani in Biserica Satul Racşa - iulie 1939Prelegerea a 3-a. Țăranii și succesiunea regimurilor de dominație și de exploatare fiscal

Sistemele naturale s-au aflat sub presiunea conversiunilor sistemice de-a lungul tuturor epocilor. Procesele de conversiune sistemică le-au afectat în chipuri felurite după tipul sistemului dominator. În cadrul sistemelor politico-militare conversiunea a îmbrăcat forma celor două mari procese deformatoare fiscalitatea excesivă războaiele. Ambele procese au provocat deformări ale sistemelor naturale în gradații variabile, de la extorcări la pustiiri, devastări, declin, exterminări etc. Cele mai afectate sisteme naturale au fost mereu cele trei – sistemul țărănesc, agro-sistemul (pământul și animalele), etnofondul populațional (familia și popoarele) – pe care s-au rezemat energetic metasistemele conversioniste, de la imperii la megamașina de război, industrială, financiar-bancară, fiscală, în general. Triada sistemelor naturale este supracoordonată de sistemul supra-natural, care este confirmativ în raport cu fiecare sistem natural în parte. Acesta este motivul pentru care metasistemul conversionist a intra sistematic în conflict cu sistemul religios, mai ales cu cel fundamentat pe Biblie (Vechiul și Noul Testament). Conflictul acesta a fost unul de fundal și nu se zărește întotdeauna pe scena din față, deși în epoca modernă tocmai războiul împotriva lui Dumnezeu a devenit fenomenul de prim plan al scenei istorice. Acesta este motivul pentru care lumea țărănească a dat și marii martiri și tot astfel se explică faptul că neomartirajul arealului românesc înregistrează atât de mulți țărani și intelectuali de orientare creștină, precum vom arăta mai încolo. Teoria conversiunii metasistemice distinge două mari stadii istorice ale procesului: stadiul conversiunii prin sisteme militar-fiscale și stadiul conversiunii prin economia mondială (indusă de expansiunea a ceea ce Imm Wallerstein a denumit sistem mondial modern)[1]. Aceste două stadii de conversiune sistemică au afectat sistemele naturale la fel, indiferent de marea lor diversitate geoclimatică și etnodemografică. În al doilea rând, putem sesiza că procesul conversiunii a îmbrăcat forma unei ciocniri dintre metasistemul dominator și sistemele naturale. Aceste ciocniri, ne spune Huntington au cunoscut și ele o variație, un fel de evoluție și geopoliticianul american distinge patru forme: războaie dinastice, războaie între popoare, războaie între ideologii și forma actuală a războaielor dintre civilizații. În lumina teoriei conversiunii sistemice, toate cele patru forme au același nucleu: conflictul dintre metasistemul dominator – imperii, economia mondială, sistemul hiperfinanciar-bancar mondial – și agregatul celor trei sisteme naturale: sistemul țărănesc, agro-sistemul (pământul și animalele), etnofondul populațional (familia și popoarele). Piatra din vârful unghiului acestui agregat triadic este sistemul țărănesc în și prin care se exprimă unitatea celorlalte două sisteme naturale cu câte două componente: pământul și animalele, popoarele și familia. În arealul românesc, ciocnirea dintre metasistemul conversionist și triada sistemelor naturale a îmbrăcat forma războaielor poporului român cu cele trei mari imperii: otoman, țarist și habsburgic. În faza finală a ciocnirii metasistemului conversionist cu triada sistemelor naturale, consemnăm primele semne ale dezagregării triadei, căci și țăranii și familia și fondul etnodemografic înregistrează un declin amenințător. Ecosistemul însuși este grav afectat. Ciocnirea dintre metasistemele imperiale și triada sistemelor naturale este ea însăși răstălmăcită prin efectele secundare ale conversiunii astfel încât imperiile reclamă pentru ele atât o legitimitate divină cât și una etnică. Casele monarhice se etalează ca fiind monarhii de drept divin sugerând totodată caracter de popoare alese grupurilor etncopolitice dominatoare în și grație megamașinii fiscal-militare a imperiului. În realitate, cele trei imperii ale Răsăritului, otoman, habsburgic și țarist sunt tot atât de opresive cu propriile popoare ca și cu popoarele robite prin războaie și opresate fiscal. Este adevărat că segmentele popoarelor-suport ale imperiilor s-au bucurat de unele beneficii ale sistemului, dar esența relației cu imperiul a rămas tot opresiunea. Așa se face că cel mai rebel popor contra imperiului țarist, de pildă, a fost poporul rus. Tot astfel înțelegem insurecția lui Ataturk îndreptată explicit contra otomanismului. Neo-otomasnismul actual este produsul elitelor politico-militare și nicidecum al poporului turc. Haushofer a sesizat acest fenomen când s-a referit la geopolitica panideilor cărora le-a descoperit autonomia față de popoarele din nucleul geografic al marilor resurecții panideologice, de la panslavism la neo-habsburgism ori pangermanism etc. Cert este că în prima fază a procesului de conversiune metasistemică planetară agentul cel mai reprezentativ al anticonversiunii a fost societatea țărănească fundamentată spiritual pe învățătura biblică (vero și neotestamentară). Cazul românesc este dintre cele mai grăitoare.  După „războiul de 200 de ani cu Imperiul Otoman” (Dan Zamfirescu), poporul român, ridicat pe fundația unei civilizații țărănești remarcabile și a substratului spiritual iudeo-creștin și roman, a făcut experiența unor sisteme dominatoare, numite de către Nicolae Iorga imperii de substituție sau de imitație, sisteme cu care societăţile ţărăneşti s-au aflat permanent într-un tip de „război civilizațional”[2] sau total. În acest război s-au ales și „neomartirii”[3] cei mari, în frunte cu Sfinții Brâncoveni și cu martirul care a încheiat veacul fanariot, cu Tudor Vladimirescu[4], urmați de neomartirii ardeleni, cu Sfinții mărturisitori ai  Școlii Ardelene, cu Sf Mucenici Sava Brancovici și Iorest[5], cu Sfinții neomartiri țărani năsăudeni[6] și de pe de pe Valea Chioarului, cu neomartirul tribun al neamului țărănesc al românilor ardeleni, Avram Iancu și seria continuă până la neomartirii temnițelor comuniste, în frunte cu marea cunună a neomartirilor din temnițe, țărani și intelectuali sfințiți prin mucenicie, adică uciși în temnițe pentru credință și iubire de neam, precum Mircea Vulcănescu, Valeriu Gafencu, Anton Golopentia, ori poetul mărturisitor al martiriului țărănesc, Radu Gyr al cărui manifest liric, „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane”[7] poate fi socotit un adevărat poem acatist al sistemelor naturale țărănești și deci al neomartirilor țărani. În tot acest război civilizațional[8] se poate identifica și falia războiului purtat de societatea țărănească împotriva sistemelor fiscale. Putem vorbi despre un război social înlăuntrul unui război civilizațional care atinge durata a 400 de ani. Atâta măsoară ciclul acestui lung război cu cele patru sisteme de opresiune fiscală, începând cu cel fanariot, căruia i-a urmat cel fiscal-mercantil periferial[9], lumpencapitalist, apoi cu regimul de neofiscalism crâncen, cu care va lupta Eminescu, gânditorul care a și reușit cel dintâi să ne ofere explicația acestui tip de opresiune fiscală prin teoria păturii suprepuse[10]. În fine, după un intermezzo de echlibrare și de pace de la Marea Unire până în 1945, revine asupra lumii țărănești sistemul de opresiune fiscală[11] comunistă combinat cu marea deposedare a țăranilor în numele și în cadrul colevtivizării forțate. De 20 de ani încoace, ne aflăm sub domnia sistemului fiscal al reformelor oligarhice care-au adus, în viclenia lor conversionistă, restituirea unui lot fără unelte (fără echipament), ceea ce echivalează cu o a doua desproprietărire rurală, constând din deposedarea ţăranilor de echipamentul agricol care era, de fapt şi de drept, proprietatea muncii ţărăneşti, dar pe care legea 18 a fondului funciar nu l-a restituit ţăranilor, cum ar fi fost drept, ci l-a trecut, în chip subtil, în proprietatea privată a statului. Acest tip de reformă a epuizat ultima șansă a relansării unui posibil proiect țărănesc în spațiul de viață al ruralului românesc. Această pseudoreformă rurală este și o ilustrare asupra performanței conversiunii sistemice care a reușit să facă di negru alb și din alb negru de vreme ce o masivă dezproprietărire ruală a fost prezentată și acceptată ca restituire a pământului la țărani și deci ca o re-împroprietărire. O asemenea performanță nu putea să provină decât de la paradigma unui sistem eristic incomparabil precum a fost și este sistemul neofanariot și a unui sistem frigid spre cinism și nesimțirea cea împietrită față de orice sesnibilitate socială (față de popoarele oropsite și mințite).

Odată cu veacul fanariot începuse seria istorică a unei conversiuni postimperiale care a îmbrăcat forma marelui dualism economic (o economie rurală bazată pe gospodărie familială mică și mijlocie, destinată hranei şi deci subzistenţei membrilor gospodăriei, dublată de o economie rurală bazată pe exploatații mari, superspecializate, cu o producție destinată pieței nu hrănirii populației etc.) și a războiului social țărănesc. Acestea au fost cele două fațete ale războiului civilizațional răsăritean dintre  sistemele fiscale înrobitoare și societatea țărănească (din cuprinsul spațiului românesc de viață). În acel veac al XVIII-lea societatea țărănească a fost supusă, vreme de 100 de ani, celei mai eristice conversiuni și celei mai apăsătoare presiuni fiscale[12] din care n-a rezultat nimic pozitiv pentru poporul țărănesc. Sistemul fanariot a costat enorm și n-a produs nimic în compensație exceptând câteva ctitorii și danii mănăstirești. Totul a fost subordonat Fanarului de pe malurile Bosforului, îmbogățirii familiilor fanariote, străine cu ființa și cu marea tâlhărie de neamul peste care au superfetat împilându-l, supunându-l celor mai cumplite apăsări fiscale dintre cele care se pot închipui și celei mai abjecte formațiuni conversioniste care s-a păstrat până astăzi în mentalitatea păturilor superpuse din istoria modernă a României. Vom denumi acest metasistem Fanarul extern[13]. Am examinat într-o carte dedicată genezei civilizației moderne românești, documentele sociale asupra acelui veac de opresiuni fiscale de o cruzime fără egal în Europa[14]. În veacul al XIX-lea, secol care a adus oarece progrese de tip protocapitalist, s-au impus, în cele din urmă, trendurile capitalismului periferial[15], căci progresul a însemnat o sincronizare cu stilul apusean de viață doar la nivelul păturii superpuse nu și la nivelul popular. Am numit acest tip de capitalism, împreună cu economiștii latino-americani[16], capitalism periferial sau de suprastructură, căci s-a edificat, tot la fel, pe fundația unui sistem de exploatare fiscală și mercantilă de mari proporții. Capitalismul periferial este produsul cel mai rprezentativ al conversiunii metasistemice din ciclul modern în aria externă a sistemului mondial modern (devenită arie periferială pe măsură ce conversiunea sistemică a integrat această arie în sistem)

Războiul social dintre societatea țărănească și Fanar a fost unul pe care poporul l-a pierdut în decursul celor 100 de ani pentru a înfrânge apoi definitiv Fanarul prin marea ciocnire de sisteme, care a îmbrăcat forma Revoluției pandurilor și care a dat și prima serie majoră de neomartiri țărani în frunte cu exponenții ideii creștine de stat țărănesc, adică de stat care are grijă de hrana poporului și deci năzuiește să se ridice pe fundația organizatoare a forțelor gospodăriei țărănești scoasă de sub opresiunea fiscală fanariotă. Acesta era un model de stat bazat pe demofilie, așa cum l-a predicat însuși Dumnezeu Mântuitorul la Betsaida când a spus ucenicilor: „Mi-e milă de popor. Dați-le să mănânce!” În lumina învățăturii evanghelice, Tudor va rosti, în celebra sa proclamație, care este și primul document de doctrină țărănistă, celebrele cuvinte: „patria este norodul și nu tagma jefuitorilor”.

Prof. Ilie Badescu
Universitatea Emaus


[1] Cf I Ciprian Bădescu și Ilie Bădescu, Teoria conversiunii sistemice, în curs de apariție

[2]Asupra conceptului de război civilizațional se poate consulta teoria lui S Huntington privitoare la „ciocnirea cilizațiilor” (clash of civilizations) care succede războiului rece.

[3] Conceptul a fost lansat în cadrul studiilor de martirologie ale teologilor greci

[4]Asupra caracterului Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu a se vedea lucrarea lui M. T. Radu, 1821. Tudor Vladimirescu şi Revoluţia din Ţara Românească, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1978. M. T. Radu se refera critic la concepţiile unor istorici români (O. Oţetea, Tudor Vladimirescu şi revoluţia din 1821, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1971, I. C. Filitti) sau străini, N. Botzaris (Visions balkaniques dans la preparation de la revolution grecque – 1789-1821), Geneve-Paris, 1962 şi alţii

[5]Petru Maior in cartea sa Istoria Bisericii romanilor, aduce cateva amanunte cu privire la sfârșitul neomartirului Mitropolit Sava Brancovici: “In castelul de la Blaj al principelui Apaffi, dintru a carui porunca laudatul Sava fu batut de moarte, dupa aceia din nou bagat in temnita si de acolo scos in toata vinerea, fu batut cu toiege pana la moarte”. Este praznuit in fiecare an la 24 aprilie, odata cu inaintasul sau Ilie Iorest fiind pomeniți în Acatistul Sfintilor Iorest si Sava.Asupra vieții sf neomartir Sava Brancovici vezi: http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfintii-ierarhi-ilie-iorest-sava-brancovici-iosif-marturisitorul/sfantul-sava-brancovici-mitropolitul-transilvaniei-73051.html#

[6]Calendarul ortodox român consemnează, dintre neomartirii țărani năsăudeni, 4 ostaşi mucenici: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Marin din Zagra şi Vasile din Telciu. Aceşti sfinţi năsăudeni au suferit martiriul în ziua de 12 noiembrie a anului 1763. Au fost apărători ai credinţei strămoşeşti şi ai neamului românesc. De aceea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a hotărât trecerea lor în rândul sfinţilor, cu ziua de pomenire, 12 noiembrie. Redăm cuvintele Sf Atanasie Tudoran, cătană în regimentele grănicerești, la 104 ani ai săi, către ostașii regimenului năsăudean de pe câmpia numită Mocirlă : «De doi ani noi suntem cătane, adică grăniceri, şi carte n-am căpătat de la înalta împărăteasă, că suntem oameni liberi! Ne-am scris iobagi, dăm dare, facem slujbe cătăneşti, copiii noştri vor merge până la marginile pământului să-şi verse sângele, dar pentru ce? Ca să fim robiţi, să n-avem nici un drept, copiii noştri să fie tot proşti, ori vor învăţa ceva, ori ba? Aşa nu vom purta armele, ca Sfânta Lege să ne-o ciufulească. Jos armele! Aruncaţi afară păgânii dintre hotarele noastre! Auziţi creştini români, numai atunci vom sluji, când vom vedea carte de la înălţata împărăteasă, unde-s întărite drepturile noastre; până atunci, nu, odată cu capul. Ce dă Gubernia şi cancelaria din Beciu, e nimica, îs minciuni goale de azi, de mâine»”. Sfinții neomartiri năsăudeni au fost condmnați de o comisie aulică după cum urmează: „Şedinţa s-a pronunţat în ziua de 12 noiembrie 1763, şi conţine următoarele pedepse: Tănase Todoran a lui Dănilă din Bichigiu în vârstă de 104 ani să fie frânt cu roata de sus în jos, capul lui să fie legat de o roată, pentru că a reţinut pe oameni de la unire şi de la înrolare. Vasile Dumitru a popii din Mocod, Marin Grigore din Zagra, Vasile Oichi din Telciu, condamnaţi la moarte prin spânzurătoare şi trupurile neînmormântate, pentru aceeaşi vină (…).Capetele celor martirizati au fost ridicate pe pari la poarta caselor în care locuiseră, iar bucăţi din trupurile ciopârţite au fost aşezate la răscruci de drumuri.” Cf.: http://www.sfintiromani.ro/ro/pagina/261/noiembrie_martirii_nasaudeni_viata.html

[7] „Dupa detentia de sub regimul lui Carol al II-lea, Radu Gyr este închis si de Antonescu, apoi este eliberat si trimis spre „reabilitare“ în batalioanele de la Sarata. În 1945, regimul comunist îl încadreaza în „lotul ziaristilor“ si îl condamna la 12 ani. Revine acasa în 1956, dar dupa doi ani este din nou arestat si condamnat la moarte pentru poezia Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane! Sub regimul comunist a executat aproape 16 ani de detentie. A suferit chinuri inimaginabile în închisoarea Aiud, cu un regim de celula aspra. Bolnav grav, cu un prolaps rectal gangrenat, cu hepatita, infiltrat pulmonar TBC, hemofilic, i s-a refuzat orice ajutor medical. Carturarul Radu Gyr a lasat în urma o opera poetica de valoare unica, la care se alatura o multime de studii si eseuri critice, raspândite în periodicele românesti de-a lungul anilor si care, desigur, vor fi publicate într-un viitor volum antologic”. Redăm două catrene ale poemului acatist pentru care Radu Gyr a fost condmanta la moarte de către regimul antinațional și anticreștin: Nu pentru-o lopată de rumenă pâine, // nu pentru pătule, nu pentru pogoane,//ci pentru văzduhul tău liber de mâine,//ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!/// Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,//pentru cântecul tău ţintuit în piroane,//pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,//ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Cf. http://www.radugyr.ro/

[8] Noțiunea de ciocnire a civilizațiilor (clash of civilizations) aparține, precum s-a precizat lui S Huntington, de la care am preluat-o și noi în cuprinsul acestor prelegeri inclusiv sub expresia aceasta de război civilizațional sau al civilizațiilor

[9] Asupra stratificării sistemului mondial modern în centre semiperiferii și periferii vezi I. Wallerstein, The Modern World System, Academic Press, New York, 1974, cap. I, The Medieval Prelude.

[10] M. Eminescu, Pătura superpusă, în Opere, vol. IV, ediţie îngrijită de Ion Creţu, Editura Cultura Românească, Bucureşti, 1938, p. 185.

[11] Teoria sistemelor de opresiune fiscală a fost generalizată prin teoria lui G Lenski asupra sistemelor redistributive. Vezi G Lenski, Lenski, Gerhard (1984). Power and Privilege.A Theory of Social Stratification. London: University of N. Carolina Presse, Chapel Hill. și de asemeni Tratat de sociologie rurală, Ed Mica Valahie, București, 2008, unde este prezentată sistematic seria teoriilor relației dintre sistemele fiscale și sistemele țărănești.

[12] Asupra sistemelor fiscale de exploatare ca și asupra rezistenței și a ripostei societăților țărănești al expansiunea sistemelor de opresiune fiscală vezi ­H.H. Stahl,Teorii şi ipoteze privind sociologia orânduirii tributale, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980, p. 172-173 (“Spre deosebire de cele arătate de Marx cu privire la comunităţile agrare din India, comunităţile noastre, remarcă Henri H. Stahl, se dove­desc a nu fi fost mase amorfe şi inerte, ci, dimpotrivă, capabile de acţiuni militare, fiind organizate confederal şi dispunând de o categorie socială de căpetenii capabile să se organizeze şi în forme sociale. Fenomenul “republicilor ţărăneşti”, la care se referă D. Cantemir, este o realitate certă care nu se cade a fi minimalizată ci, dimpotrivă, se cere interpretată, în istoria noastră socială ca una din piesele ei de bază (…). O deosebire importantă faţă de despoţiile asiatice consta astfel tocmai în această existenţă a unor formaţiuni confederale locale, care au făcut ca seria comu­nităţilor pastorale şi agrare de la noi să fie capabilă să opună rezistenţă năvălitorilor asiatici”).

[13] Asupra regimului fanariot și a fenomenului acaparării grecești vezi cf. AL Val. Georgescu, Bizanţul şi instituţiile româneşti până la mijlocul secolului al XVIII-lea, Editura Academici R.S.R., Bucureşti, 1980, p. 89. și, de asemenea, Marc-Philippe Zallony, Essai sur les Fanariots, Marseille, 1824 în româneşte tradus de I. P. Balş, Despre fanarioţi, B.P.T., Bucureşti, 1909. Citatele apar şi în lucrarea lui M. T. Radu, pe care am consultat-o pentru desprinderea caracteristicilor psihologiei fanariote; cf. pentru citate: p. 25, 193-194, 201-202; ibidem, p. 187, 190 192, 193, 195-196, 199. Dregătorii de origine greaca sunt agenţii structurilor prebendiale. Ei acţionează în direcţia utilizării “dreptului bizantin” pentru codifi­carea prebendială, care-şi atinge momentul de vârf în reformele lui C. Mavrocordat. Nu întâmplător aceste reforme s-au realizat sub directa consiliere a mitropolitului Neofit, grec de origine, care desfăşura o vastă şi savantă acţiune de lărgire şi consolidare a rolului pravilei bizantine”. Reforma judiciară a lui C. Mavrocordat era o directă codificare cu ajutorul pravilei bizantine.

[14] Vezi I Bădescu, Sincronism european și cultură critică românească, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1984

[15] Asupra capitalismului periferial din spațiul românesc și al reacției împotriva unui asemenea trend, reacție care a îmbrăcat forma culturii critice, o paradigmă izvodită Mihai Eminescu în cadrul acestui prim ciclu de război cultural împotriva sistemelor opresoare și anti-identitare, vezi I Bădescu, în Ibidem, în special partea a treia a cărții, Cultura critică.

[16] Vezi A. Gunder Frank, S. Amin,L’accumulation dependente. Societes pre­capitalistes et capitalisme, Editions Anthropos, Paris, 1975, G. Goodman, M. Redlift, From peasant to proletarian. Capitalism developpement and Agrarian Tranzition, Basil Blackwood, Oxford, 1981

One Response to "Prelegerea a 3-a. Țăranii și succesiunea regimurilor de dominație și de exploatare fiscală"

  1. Pingback: Prelegerea a 2-a: Sistemul mondial modern și ”falimentarea naturii” | Universitatea Emaus

Leave a Reply

Your email address will not be published.