Home » Cursuri si conferinte » Ruralia » Prelegerea a 2-a: Sistemul mondial modern și ”falimentarea naturii”

Prelegerea a 2-a: Sistemul mondial modern și ”falimentarea naturii”

Prelegerea a 2-a: Sistemul mondial modern și ”falimentarea naturii”

Sat Racşa, aprilie 1940

Prelegerea a 2-a: Sistemul mondial modern și ”falimentarea naturii”[1]

Câmpurile practicilor omenești, ca sisteme umane, induc în mod fatal redefiniri ale ordinii lumii în cuprinsul lor și după măsura razei lor de expansiune. Practicile de credință și deci sistemele religioase definesc și redefinesc întreaga existență în și prin vibrația raportului vertical al întregii creaturi cu Dumnezeul creației. Acest raport vibrator este axul însuși al lumii și orice i-ar aduce atingere ar dezaxa lumea și ar expune-o primejdiei nimicirii. Cultura, la rândul ei, ca sistem al actelor creatoare ale omului, redefinește lumea proporțional cu gradul de integrare a lumii în sfera manifestărilor sale specifice: creațiile omenești. La fel se întâmplă cu sistemul politic ori cu sistemul militar. Războiul, de pildă, era pentru lumea rezemată pe sisteme militare, însuși destinul omului, cum se exprimase von Ratenau. Numim aceste redefiniri sistemice (induse în și prin dinamica sistemelor) conversii dat fiind că prin mijlocirea lor natura, omul, societatea, sistemul vieții chiar își modifică radical înfățișarea ba chiar „natura”. Modernitatea a ridicat economia mai presus de toate celealte sisteme și câmpuri ale practicilor omenești, la rangul celui mai puternic sistem de modelare a destinului uman. Lumea cu toate ale ei este redefinită și remodelată în și prin logica și semantica sistemului economic. Am denumit acest fenomen conversiune sistemică a lumii prin economie. Dat fiind că economia modernă nu se limitează la redefinirea sistemelor de producție, ci se extinde asupra sistemului lumii în întregul său, spunem că această modelare este una dintre formele conversiunii sistemice a lumii însăși. Lumea economiei moderne este așa de radical diferită de lumea imperiilor militare încât aproape că cele două lumi nu mai pot fi comparate. Una dintre evoluțiile posibile ale conversiunii lumii prin intermediul economiei în ciclul ei modern și postmodern se referă la primejdia răsturnării axiale a sistemului însuși. Din sistem menit să susțină ordinea lumii, care-și zidise edificiul pe fundația respectivei economii, și să-i garanteze plenitudinea, acesta a devenit, prin răsturnare axială, un mega-mecanism al debilitării lumii, al desubstanțializării sale (despiritualizarea lumii din cadrul sistemului și chiar de-naturarea vieții). Economia modernă ni se descoperă a fi un sistem care convertește totul nu doar societatea și omul, ci chiar natura, astfel că la 1614, ca să luăm un exemplu celebru, economia olandeză și agenții ei – acționari și speculatori (care aveau o poziție predominantă în spațiul triunghiului nord-atlantic al comerțului) – nu vedeau în bulbii de lalele viitoarele flori minunate, ci active  acționate de un megaproces speculativ, care a și condus la falimentarea acelei lumi, așa cum era ea așezată atunci și în locul acela. Economia și agenții ei au preschimbat „natura” bulbilor de lalea din flori delicate, fragile, în actanți ai unei sinistra armada, care a ruinat lumea aceea. Economia modernă, așadar, se dovedește a fi nu doar un sistem care produce valori și face schimburi, adică un sistem de organizare a lumii, ci deopotrivă un cadru de falimentare sistemică a ultimei lumi istorice, care, precum s-a precizat, și-a zidit edificiul pe fundamentul acestei economii. Această fațetă a economiei n-a fost cercetată decât în treacăt și numai în cadrul literaturii economice dedicate crizelor. Nici una dintre teoriile economice propriu-zise n-a împins analizele spre ipoteza aceasta, stranie la prima vedere, conform căreea, economia modernă provoacă nu progresul ci falimentarea sistemică a lumii în care trăim. O atare ipoteză a fost asumată doar în câteva lucrări ale Clubului de la Roma și în chip răspicat într-o lucrare a doi autori nordici la care ne vom referi mai jos. Prin urmare, în această viziune putem consemna cele trei fațete ale conversiunii sistemice a lumii prin economia mondială: conversiunea re-modelează sistemele după logica și semantica sistemului dominator; conversiunea denaturează lumea; conversiunea dezaxează lumea și, finalmente, o falimentează. Conversiunea afectează deopotrivă lumea și sistemele ei naturale prin care definim „natura”, motiv pentru care cei doi autori nordici vorbesc de-a dreptul despre „falimentarea naturii” prin efectul de conversiune sistemică al economiei postmoderne. Iată ce ne spune noua viziune, pe care o susținem și noi: cu fiecare proces economic semnificativ la scara economiei moderne își face debutul un proces de conversie a naturii prin economie, nu doar a lumii pur și simplu. În condiții extreme această conversie declanșează un proces de falimentare sistemică a lumii istorice ridicată pe edificiul acelei economii și deopotrivă a naturii. Anders Wijkman & Johan Rockstrom, în cartea lor, „Falimentarea naturii. Negarea limitelor planetei”[2] (Compania, Bucuresti, 2013) sunt promotorii a ceea ce noi considerăm a fi „noua viziune asupra economiei”, subliniind că cele două concepte economice fundamentale, profitul și PIB-ul sunt derivatele unei filosofii economice a cărei aplicare sistemică „falimentează natura”. PIB-ul este un concept care încurajează bătălia pentru creștere economică preschimbând-o într-un ruinător război economic al națiunilor. Și cu toate acestea, economiile popoarelor nu au alt instrument de măsurare a eforturilor comparative decât acest barometru al PIB-ului. Ne putem întreba, desigur, dacă PIB-ul este de vină și vom înclina spre opinia că acest indicator nu poartă prin el însuși răspunderea pentru noul tip de război ci se dovedește a fi propagatorul unui atare efect prin modurile gestionării folosințelor sale. Așa cum nimeni, ca să luăm un exemplu extrem, nu va putea să facă securea răspunzătoare pentru că un criminal a folosit-o pentru a lovi mortal victima. Rămâne totuși faptul universal că PIB-ul a fost utilizat mai mult ca instrument de război decât ca unealtă de cultură. Și aceasta pentru că el a slujit nu pur și simplu evaluării dinamicii economiilor ci unui scop extraeconomic și anume legitimării conversiei lumii prin dinamica economiei de tip modern și postmodern. PIB-ul a fundamentat o filosofie a creșterii economice fără limită ceea ce a condus la rezultatul paradoxal că „scara fizică a economiei a fost împinsă dincolo de marginile planetare”.[3]Realitatea a depășit, iată, imaginația fiindcă cine și-ar putea imagina ca scara unui subsistem să treacă de marginile sistemului însuși.Fenomenul acesta este paradoxal și în alt sens: expansiunea economiei debilitează lumea n-o împlinește. Faptul acesta, subtilizat de filosofia teoriilor economice, este atestat de constatarea simplă că profitul desubstanțializează lumea de vreme ce străduințele pentru sporirea sa au făcut din jumătatea sudică a omenirii un corp demografic schilodit, nevoit să-și târască zilele cu sub 1,5 dolari pe zi. Impactul conversionist al economiei asupra corpului demografic planetar este dezastruos și, într-adevăr, simpla examinare a populației la scară mondială ne îngăduie să afirmăm că noua economie a provocat și întreține, într-adevăr, un proces de falimentare sistemică (sistematică) a lumii. Herman E. Daly, Professor Emeritus, School of Public Policy, University of Maryland, USA subliniază, referindu-se la cartea lui Wijkman și Rockstrom:  “Growth has pushed the physical scale of the economy beyond planetary boundaries and has thereby become uneconomic growth that now increases environmental and social costs faster than production benefits, making us poorer, not richer. This book will help citizens, and maybe even politicians and economists, understand what is happening”[4]. Acesta este cel de-a treilea paradox, subtilizat și el de doctrinele conomice oficiale, și anume: „creșterea economică ne face mai săraci nu mai bogați”[5].Concepția falimentului ne avertizează că atunci când costurile depășesc câștigurile produsului final întreprinderea capitalistă intră în faliment. Falimentul unei economii bazate pe profit a fost evitat o vreme prin implementarea unei economii rezemate pe externalizări asimetrice.Aceasta a adus după sine o dezechilibrare a naturii în cele două expresii ale sale: omul natural sau țăranul și ecosistemele. Externalizările asimetrice au schimbat fața lumii și au marcat destinul popoarelor la scara planetei. De aceea, am conchis că ele sunt una dintre fețele conversiunii,ale debilitării popoarelor prin economie. Acesta este un paradox al expansiunii economiei moderne, care se va accentua în perioada postmodernă. Să reținem că procesul de conversiune sistemică prin economia mondială are și acest înțeles, paradoxal, economic și anume al disproporției între costurile sociale și de mediu pe de o parte, și beneficiile economice, pe de alta. Aceasta este și esența crizei mondiale. Fenomenul a fost o vreme ascuns de efectul înșelător al externalizărilor. La momentul acesta, însă, spațiul externalizărilor a fost epuizat și oricum costurile de mediu și cele care decurg din fenomenul de-naturării societății omenești și a naturii însăși, depășesc mult beneficiile economice. Deși bogații lumii continuă să se îmbogățească sistemele naturale sunt tot mai expuse degradării și de-naturării, viața este tot mai amenințată, societatea este tot mai îndatorată și masa mare a planetarilor este tot mai sărăcită. Acesta este rezultatul sigur al conversiunii sistemice postmoderne a lumii. Dinamica sistemului mondial modern a dobândit un aspect cu totul pervers devoalat de volatilitatea tot mai incontrolabilă a celor două stări alternative ale sistemului.După cicluri endemice de alternare a fazelor productive cu cele speculative, bazate ambele pe externalizări asimetrice, s-a ajuns în fine la depășirea „limitelor echilibrului planetar” și astfel însuși ecosistemul planetar se află sub amenințare. Prin urmare, cauza falimentării naturii este economia centrată pe profit, pe financiarizări excesive, pe bancherism,  pe operații speculative cu active transformate în derivate. Iată realitatea tragică a conversiunii datorată sistemului economiei mondiale în ciclul modern și în cel postmodern. Conversiunea progresivă prin economie a legii naturale și deci a naturii a condus la ceea ce autorii citați numesc„falimentarea naturii”. În spatele acestui fenomen noi identificăm mecanismul falimentării sistemice a lumii însăși. Aceasta și este diferența noastră față de concepția lui Wijkman și Rockstrom, pe care totuși o admitem ca parte a demonstrației și deci ca ilustrare a noii viziuni economice și sociologice.

Viziunea liberal-fundamentalistă asupra economiei și a politicii, împărtășită amplu de elitele dominante ale lumii,vede în diversitatea culturală, națională, religioasă a omenirii cauza escaladării violenței, a conflictelor, a stării de război, a dezordinii. “(…) Periculoasa, dar relativ stabila si previzibila  ordine bipolară, apreciază  Ward Pitfield D. Elcock, fost director al Serviciului Canadian de Informatii si Securitate, a fost inlocuită de o explozie de aspiratii si  resentimente natonaliste si religioase, mult timp reprimate”. O atare opinie este împărtășită și de către fostul președinte american, Bill Clinton care, într-un Discurs la Conferinta Partidului Laburist, Winter Gardens Blackpool, pe 02 oct., 2002, ceartă popoarele și religiile că-și impun diferențele prin agresiune și astfel expreședintele american mută responsabilitatea pentru dezordinea mondială și pentru falimentarea sistemică a lumii actuale în sarcina diversității. Fostul președinte scapă din vedere faptul că tocmai economia actuală și agenții ei au folosit și folosesc interdependențele globale pentru  ca profitul economiei mondiale să se distribuie spre cei 5% bogați ai planetei și sărăcia, nevoile, suferințele, dezastrele etc., să se distribuie spre restul de 95% din omenire. Această populație, desfigurată de conversiunea economică a lumii și ale sistemelor ei naturale (pământ, ape, resurse ale solului și subsolului, stoc de animale etc.), trăiește, e drept, în cadrul și sub forma, și ea natural asumată, a unei diversități de popoare. Popoarele sunt, etnospiritual, diverse, dar sărăcia lor este omogenă. Prin urmare, nu diversitatea ridică popoarele contra unei asemenea ordini care, de fapt, falimentează lumea, ci sărăcia omogenă, faptul acestei omogenități blestemate produsă totuși de un anume sistem economic. Robit vechii viziuni economice, expreședintele american, pe care tocmai l-am citat, se face că nu observă faptul totuși extrem de vizibil că accesul la interdependențele globale este privilegiul „societăților transnaționale”, al elitelor metropolitane și eventual al statelor puternice și mult mai puțin al popoarelor sărace ori al bisericilor care-și îndrumă credincioșii să urmeze urcușul scării cerești și nicidecum să urmeze răzlețitele corpuri de războinici planetari, compuse din teroriști orbiți, e drept, de umilințele globalizării. Războiul viziunilor este poate fenomenul cel mai interesant de pe scena gânditorilor lumii noastre, a actorilor chemați să gândească lumea, adică să o facă comprehensibilă. Vechea viziune care îmbină liberalismul cu fundamentalismul pieței, cu soteriologia consumerismului truman-ian, cu amoralismul externalizărilor și cu filosofia nihilist-dogmatică a suprematismului marii finanțe și a legitimității profitului, poartă în mare măsură răspunderea pentru actuala falimentare a lumii în care trăim. O spune un ilustru profesor american comentând și el cartea celor doi autori suedezi deja menționați: “Bankrupting Nature summarizes succinctly our human challenges, correctly focusing on re-designing today’s global financial casino. Ignored in most textbooks, finance is now a flywheel of social and environmental destruction while economists are still suffering ‘theory-induced blindness’. The authors demonstrate conclusively that it is high time for humanity to grasp scientific realities and re-integrate our knowledge systemically important”[6]. „Este urgent pentru omenire să reintegreze cunoașterea”, adică să regândească totul în chip „sistemic”. Din nefericire, economiștii doctrinelor oficiale (în toate formele lor de exprimare, de la manageri la gânditori) suferă de o stranie „orbire indusă de teorie”. Vom dovedi, în cuprinsul studiilor noastre, că peste orbirea economiștilor doctrinari, indusă de teoria economică dominantă, suntem confruntați cu o cecitate încă mai gravă indusă de un necercetat proces de convertire economică a sistemelor naturale, proces care ne face orbi în fața falimentării prin economia modernă și postmodernă a lumii însăși. Acesta este un proces de falimentare sistemică (indusă de legile sistemului ceea ce o face de neoprit) a lumii și adevăratul flywheel al acestui fenomen planetar este tocmai procesul de conversiune economică (postmodernă) a sistemelor naturale. Să reținem, așadar, prin această primă definiție a conceptului propus de noi, că falimentarea sistemică a lumii desemnează acel tip de falimentare care decurge nu pur și simplu din efectele vreunui management greșit ori incompetent sau dintr-o concurență de nișă, ci tocmai din utilizarea cu maximă eficiență a legilor sistemului mondial modern și postmodern. Prin urmare, responsabilitatea pentru acest tip de falimentare revine gestionarilor sistemului – bancheri, guverne, corporații, marea finanță cu întregul ei sistem etc. – care dovedesc o mare eficacitate și competență în folosirea mecanismelor și legităților sistemului.  Aceștia sunt agenții sistemului economic mondial. Putem face o diferențiere stadială care ne permite să nuanțăm lucrurile atribuind efect ruinător doar economiei de ciclul postmodern. Cu toate acestea, sistemul economiei moderne, în întreaga sa desfășurare, a condus cu necesitate la ciclul său postmodern care nu numai că a indus și susține un proces de conversiune mondială a sistemelor naturale dar, totodată, a mondializat falimentarea naturii și a lumii însăși, ca lume istorică și deci ca civilizație. Să reținem, deci, că responsabilitatea pentru conversiunea sistemică a lumii și pentru falimentarea ei susbsecventă revine sistemului și agenților săi nu direct economiei. Aceasta este a doua fațetă a conceptului de conversiune sistemică prin care suntem preveniți asupra faptului că tot ceea ce se întâmplă cu lumea noastră ilustrează un fenomen cu derivație sistemică.

Ilie Badescu

Ilie Ciprian Badescu

Universitatea Emaus


[1] Redactată împreună cu I Ciprian Bădescu. Vezi nota 6 (prelegerea I)

[2]Bankrupting Nature: Denying Our Planetary Boundaries” by Anders Wijkman and Johan Rockström (2012, Hardcover). ”A strong plea is made for abandoning GDP growth as the key objective for development. The focus should instead be on a limited number of welfare indicators. The trickle-down concept is seriously questioned, to be replaced by one of sufficiency. Rich countries are called upon to hold back their material growth to leave room for a rising living standard among the poor”. Seehttp://www.ebay.com/ctg/Bankrupting-Nature-Denying-Our-Planetary-Boundaries-by-Anders-Wijkman-and-Johan-Rockstrom-2012-113104252?_tab=1&_trksid=p2047675.l26444.

[3]Ibidem

[4] Ibidem

[5] ibidem

[6]Hazel Henderson, author, President Ethical Markets Media (USA & Brazil) producers of the Green Transition Scoreboard®, Transforming Finance Based on Ethics and Life’s Principles, co-creators of the Calvert-Henderson Quality of Life Indicators. Retrieved fromhttp://www.ebay.com/ctg/Bankrupting-Nature-Denying-Our-Planetary-Boundaries-by-Anders-Wijkman-and-Johan-Rockstrom-2012-113104252?_tab=1&_trksid=p2047675 .l2644)

 Urmeaza: