Home » Cursuri si conferinte » III. Dreptul de asociere rurală, oligarhismul agrarian și dictatura pieței. Prelegerea a 8-a: Două sisteme definiționale ale exploatațiilor rurale. Gospodăria familială, ideologii, comercianții, gardienii fiscali

III. Dreptul de asociere rurală, oligarhismul agrarian și dictatura pieței. Prelegerea a 8-a: Două sisteme definiționale ale exploatațiilor rurale. Gospodăria familială, ideologii, comercianții, gardienii fiscali

III. Dreptul de asociere rurală, oligarhismul agrarian și dictatura pieței. Prelegerea a 8-a: Două sisteme definiționale ale exploatațiilor rurale. Gospodăria familială, ideologii, comercianții, gardienii fiscali

Satul Cămărzana, august 1942 - Colectia I G AndronSubmodulul al III-lea

(o prelegere)

 Dreptul de asociere rurală, oligarhismul agrarian și dictatura pieței

Prelegerea a 8-a

Două sisteme definiționale ale exploatațiilor rurale

Gospodăria familială, ideologii, comercianții, gardienii fiscali

 

De mai bine de 200 de ani lumea pe care se reazemă sistemul mondial modern și-a pus speranțele în felurite sisteme de organizare a vieții productive între care un loc special revine sistemului cooperatist, diverselor modalități de asociere a proprietarilor în raport cu toate secvențele activității ori doar cu unele dintre ele (producție, comercializare, accesare de fonduri, prestări de servicii diverse, taxare etc.). Dintre toate unghiurile din care a fost abordată chestiunea cooperației agrare două par a polariza înțelesurile pe care această practică a dobândit-o în tot acest interval. Unul este unghiul concepției autonomiste a suveranității gospodăriei țărănești, concepție care a nutrit și modelul „statului țărănesc” o vreme. Al doilea este unghiul concepției care face din cooperație servul regimurilor politice și economice dominante, fie că a fost vorba de mercantilism, fie de corporatismul marilor domenii agrare, fie de concepția colectivismului bolșevic sau fascist. Aceiași dispută se întrezărește astăzi în cele două doctrine care se înfruntă în legătură cu problema siguranței alimentației și anume concepția securității alimentare și concepția suveranității alimentare care a foste readusă în atenție de către organizația mondială Via Campesina, adică ”Drumul țărănesc”, ca alternativă la drumul croit pentru lumea rurală de marile corporații comercial-agrare. Între cele două se derulează și războiul conversiilor sistemice, de la războiul definițiilor la războiul legiferărilor și deci al distributismului agrarian.

Legislația românească de profil, care reglementează astăzi asociaționismul rural-agrar, a fost prefigurată în O.G 37/2005 și Legea 38 pe 2005. Acestea spun răspicat că „grupurile de producători” se pot înființa în vederea comercializării următoarelor produse (și acestea sunt apoi înșiruite). Legea nu spune, cum credem noi că ar fi fost normal, și anume că grupurile de producători se pot constitui în vederea ameliorării și dezvoltării gospodăriei familiale ca unitate de viață economică, ci că aceste grupuri se pot înființa în vederea comercializării produselor. Grija legiuitorului n-a fost, așadar, gospodăria familială, ci asociația comercială rezultată din asociere. Din capul locului se vede relația definițională vizată de legiuitor, aceea dintre grupurile de producători și actul de comercializare. Definirea grupului de producători are ca referențial factorul comercial și deci actul desfacerii pe piață. A fi pe piață este condiția definitorie a asocierii, nu a produce augmentat în gospodăria familială. Piața este, iată, factorul pre-eminent și criteriul definițional al accesului la definiția și la calitatea de producător colectiv (asociat) nu gospodăria familială, funcționalitatea ei, cu sau fără comercializare. Domnia pieței și deci dictatura comercială sunt grija legiuitorului și a legii nu gospodăria familială și deci producătorul în sine. Este un exemplu pentru triumful conversiunii sistemice bazată pe logica pieței și a capitalismului periferial extinsă asupra domeniului legislativ rural în calitatea acestuia de mecanism al definițiilor sociale rurale și, în particular, agrare. A fi pe piață este condiția care deschide pentru gospodar accesul la definiția de producător colectiv (asociat), deci de asociat, nu a fi așezat pe o vatră, într-o gospodărie. De aici decurg toate căci dacă nu te poți defini ca grup de producători nu poți dobândi acces la finanțări și la celelalte facilități ale statului. Deci nu numai că dictatura pieței dispune de accesul la fondurile europene, dar, în acest caz ea este admisă de lege ca factor care îi numără și îi alege pe cei ce vor beneficia de calitatea de a fi producători, cu toate că munca lor, ocupația lor, viața lor le spune că asta sunt: producători. Prin urmare nu munca și nu gospodăria sunt unitățile economice și criteriile elective într-un atare sistem, ci accesul pe piață, prezența pe piață și nu oricum ci prin alte două condiționalități care definesc și ele obligații coercitive și exclusive: a vinde cel puți 75% în asociația X și a produce pentru piață de cel puțin 10 000 de euro, în caz contrar legea nu te recunoaște ca producător colectiv, adică nu-ți admite calitatea de grup de producători și nici nu te numără între cei aleși pentru facilitățile actului de exploatație.  Dictatura comercială dublată de dicatura oligarhică sunt cele două condiționalități care permit accesul unui gospodar la calitatea de producător colectiv, adică la asociere. Prin urmare, asocierea nu este un drept ci un cumul de condiționalități. Dreptul este definit prin obligații, ceea ce este culmea sofismului și deci a eristicii oligarhismului care guvernează agrosistemul românesc. Fiindcă legea 38 ne spune că pentru a face parte dintr-o asociere presupune următoarele obligații: să declari în scris că vei vinde producția ta în cadrul grupului; să valorifici cel puți 75% din producția ta prin grupul de producători (deci de comercianți); să respecți regulile și măsurile adoptate de grupul de producători; să achiți obligația financiară față de grupul de producători. Reglementările actuale de la noi (și desigur și de aiurea) privind cooperația reproduc, din nefericire, o concepție autoritar-mercantilistă ceea ce transformă legea cooperației în dușmanul asocierii. Să ne amintim că mercantilismul este tot un fel de dictatură, doar că nu are rădăcină politică ci rădăcină comercială. Grupul care dictează este grupul comercianților nu al ideologilor, ca în dicatura de stat, de tip bolșevic ori fascist (în cea de tip hitlerist predomină militarismul dublat de ideologism). (Cum tot un fel de dictatură este și fiscalismul doar că rădăcina lui nu este ideologia politică, ci oligarhismul de orice sorginte).

Aparent, reglementările acestea par lucuri pozitive, adică par menite să protejeze grupul de producători de mișcările anarhice ale unuia dintre membrii. Pe această aparență pozitivă mizează și legiuitorul care folosește eristica pentru a subtiliza un proces îngăduit de lege și anume, discreta separare, diviziune a grupului de producători în producători obligați și manageri discreționari, care, cum vedem deja se pot desprinde de gospodari devenind gestionarii comerciali ai asociației. Nu asociația este cea care controlează aplicarea normelor referitoare la producție și la măsurile pentru protecția mediului (deși există legi care reglementează așa ceva), ci „titlul acesta nominal” devenit dintr-o dată stăpânul fiecăruia în parte, când ar trebui să fie doar expresia unei calități comune, a fiecăruia considerat individual, aceea de producător colectiv.

Conversiunea sistemică propagată prin mijlocirea legiuirilor agrare și a definițiilor sociale rurale ascunde războiul în care a fost și este împinsă lumea vlăguită a satelor cu cele patru dictaturi teribile ale veacului: dictatura comercială (un derivat al fundamentalismului pieței), dictatura financiar-bancară (care se sprijină, în periferie, pe plutocrații și pe speculații cu plasamente financiar bancare), dictatura bolșevică (cu formele colectivismului de dictat care au distrus comuna rurală), dictatura fascistă și dictatura fiscalistă, care este un derivat al oligarhismului.

 

Oligarhismul agrarian. Rolul preotului în desișul chestiunii rurale. Asociația este importantă pentru că permite fiecăruia dintre membrii să dobândească o calitate în plus, pe lângă aceea de gospodar stăpân al gospodăriei sale și anume pe aceea de producător asociat, admis la o serie de operații noi, de la cele comerciale la cele de accesare de fonduri și de beneficiari de subvenții și alte facilități. În loc să înzestreze gospodarul cu o calitate în plus, legea 38 îl obligă să o delege unui titlu nominal numit grup de productori în spatele căruia de fapt se vor număra șmecherii asociației, gestionarii ei, comercianții, descurcăreții, piloșii asociației (cei ce știu să folosească pilele) etc., care vor pretinde ascultare în schimbul acestor „servicii”.

Eristica oligarhismului agrarian este evidențiată, iată, de manierea adoptată de legiuitor pentru a defini dreptul de asociere. El definește dreptul nu prin ceea ce este substanțial un drept, adică prin afirmarea necondiționată a unei calități, cum ar fi, în acest caz, calitatea de gospodar, adică de posesor al unei exploatații muncite la parguri oricât de variabile de preformanță, ci printr-un ansamblu de condiționalități, adică de obligații. Dreptul este tradus astfel în cumul de obligații și astfel se naște viitoarea cazuistică avocățească a dictaturii fiscale de după aceea, când comisarii gărzilor se vor năpusti asupra grupului de producători cu legi și decrete în mână și metodologii de aplicare și astfel, dacă vor voi, vor suprima grupul, vor nărui gospodăriile asociațiilor și astfel vor reinstaura dictatura centralei fiscal-oligarhice, care dispune arbitrar și abuziv de tot actul, de tot ceea ce mișcă. O asemenea lege, atari reglementări care deschid larg porțile intruziunilor fiscal-comerciale nu numai că nu vor sprijini asociaționismul,dar vor ruina și minima energie și resursă a sistemului gospodăriilor familiale existente, căci nu vor lăsa nici o cale de acces pentru tineri la resursa financiară europeană și a statului. În fond, simpla calitate de gospodar familial ar trebui să fie suficientă pentru a defini calitatea de asociat și dreptul de asociere. Restul condiționalităților trebuie lăsate în mâna asciaților și nicidecum definite prin asemenea precondiționalități care, de fapt, sunt obligații, pe care, de altfel, nici un gospodar dintre cei 99% care dețin gospodării cu o medie între 1,5 – 1,9 ha, nu le-ar putea îndeplini. Pentru aceasta este absolut necesar ca legea asocierii să prevadă dreptul asociaților de a se constitui în asociații comunitare locale care, mai departe, își pot asuma dreptul și obligațiile pendinte de a iniția activități și deci de a accesa calitatea de grupuri de producători, deci de producător colectiv pentru toți membrii lor, în chip necondiționat. Propunem, așadar, ca legea privind asocierea agricolă să fie însoțită de alte două acte juridice cu caracter facultativ: a) de Legea și Statutul asiociațiilor comunitare locale, care vor trebui să definească dreptul necondiționat al asociației la orice fel de inițiativă în și prin care se poate manifesta proprietatea ca funcție socială; b) de Legea Serviciului social în comunitate prin care, absolvenții universităților (cel puțin ai celor de stat) vor trebui obligați (într-un termen variabil, de 1-3 ani) să presteze servicii sociale în comunitate și pentru comunitate finalizate prin ridicarea gospodarilor în raport cu cele cinci sfere ale culturii comunitare: cultura muncii, cultura sănătății, cultura minții, cultura sufletului și cultura mediului. Acestea permit efectiva realizare a celor două expresii ale comunitarismului rural și anume, cea de comunitate lucrătoare și cea de comunitate sufletească sau duhovnicească. Una fără cealaltă nu este posibilă, ceea ce readuce în prim plan rolul special al intelectualului sătesc, de la medic și învățător la preot. Acesta din urmă este, desigur, în primul rând, liturghisitor, dar este totodată și un apostol care are în grijă misiunea de a mărturisi și a-l adăposti pe cel hăituit de semeni și de soartă, pe sărac și pe cel copleșit de griji și necazuri ori de crunte întâmplări. Astăzi chestiunea rurală este marcată de extraordinare neputințe acumulate, care aduc primejdia dezagregării comunității sufletești a săteanului. Acolo unde se adună sărăcia și neputințele, acolo se petrec fenomene grave: izolare socială, boală, neputința lucrării ogorului, cât mai există, migrație și deci golirea stupului de albine, adică golirea casei țărănești de forța ei lucrătoare, strângătoare, asigurată de categoria tinerilor siliți să migreze pentru a supraviețui ei și familiile lor. Îmbătrânirea, însingurarea socială a familiilor, neputințe și boală, slăbirea corpului demografic familial prin migrație, deviații de tot felul, de la destrămarea familiei la alcoolism, dependențe, degradare biologică și chiar degenerare (în toate expresiile sale, inclusiv cea identitară), iată câteva dintre fațetele desișului de probleme rurale. Esența chestiunii rurale este dată astăzi de acest desiș de neputințe și necazuri. Acesta este cadrul care cheamă preotul la apostolat, pe lângă chemarea la liturghisire. Preotul trebuie să fie acolo unde este Hristos, așa cum știm din Matei cap 25, versetele 35-40: „Că am flămânzit şi Mi-aţi dat să mănânc; am însetat şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M’aţi primit; gol, şi M’aţi îmbrăcat; bolnav, şi M’aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine». Atunci Îi vor răspunde drepţii, zicând: «Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? sau însetat şi Ţi-am dat să bei? sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?» Şi răspunzând Împăratul, le va zice: «Adevăr vă spun, întrucât aţi făcut unuia dintr’aceşti foarte mici fraţi ai Mei, Mie Mi-aţi făcut». Acesta este fundamentul implicării preotului în desișul chestiunii rurale. Drumul său de la Sfântul Altar și până la casa parohială în care locuiește cu familia sa cea mică trebuie să devină o Via Campesina, un drum pe care merg astăzi cei mulți și necăjiți ai lumii rurale pe care trebuie să-i ajute să redevină ce-au fost prin destinație divină: stăpânii cu investitură divină ai pământului și ai vețuitoarelor de pe el și din ape și din văzduh. Preotul trebuie să contribuie la rezidirea aristocrației țărănești ca singură aristocrație de investitură divină, căci acestor oameni le-a dăruit Dumnezeu pământul: „Şi a zis Dumnezeu: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră, ca să stăpânească peste peştii mării şi peste păsările cerului şi peste dobitoace şi peste tot pământul şi peste toate vietăţile ce se târăsc pe pământ! Şi l-a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; bărbat şi femeie i-a făcut. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: „Creşteţi şi înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul şi supuneţi-l!; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate dobitoacele şi peste tot pământul, peste toate vietăţile ce se târăsc pe pământ!“ (Fa, 1, 26-28). Celor ce lucrează pământul și apele și văzduhul, acestora le-a dăruit Dumnezeu să fie stăpânii pământului, ai apelor și ai văzduhului. Aceștia au fost investiți stăpâni, adică făcuți aristocrați de către Dumnezeu. Cei ce-i coboară din această calitate nu fac voia Domnului ci a potrivnicului, cei ce-i ridică la condiția dintâi sunt oamenii lui Dumnezeu. La această misiune este chemat preotul: să refacă între stăpânitorii uzurpați ordinea divină, adică să le redea condiția aristocratică de singuri stăpânitori cu investitură divină ai pământului, ai apelor și văsduhului cu tot ceea ce viețuiește întrânsele. Numim acest fenomen reconquistă rurală care trece prin războiul cu aparatul conversiunii metasistemice indusă de capitalismul oligarhiei financiar-bancare mondiale. Calea către reconquista rurală este cooperația de tip creștin-evanghelic, adică aceea fără de condiționalități pentru că Dumnezeu n-a pus nici o condiționare când l-a făcut pe om stăpân deplin al pământului său, al animalelor și al păsărilor văzduhului, adică al agrosistemelor și al sistemelor piscicole (de pescuit) etc. Misiunea preotului este aceea pe care ne-o reamintește psalmistul în psalmii dimineții, deci în fiecare zi, în utrenia de fiecare zi, cum ne arată ceaslovul: „Adusu-mi-am aminte de zilele cele dintru început, cugetat-am la toate lucrurile tale, la faptele Tale m-am gândit” (Ps 142, 5). Să ne aducem aminte mereu de întocmirea lumii de către Dumnezeu, de rânduiala ei, așa cum Dumnezeu a tocmit-o în zilele cele dintru început. Și să lucrăm spre refacerea ei, iată datoria de apostolie a preotului și a intelectualului satelor, chemați în același fel să refacă rânduiala divină, adică cele cinci întocmiri divine ale culturii: cultura muncii, cultura sănătății, cultura minții, cultura sufletului și cultura mediului (adică a toată zidirea pe care Dumnezeu a ridicat-o ca să fie omul stăpân peste ea). Care sunt instrumentele pe care preotul le poate mânui ca să împlinească această misiune apostolică? Acestea sunt întocmite după modelul unui dodecalog rural pe care ne propunem să-l examinăm. Cele douăsprezece măsuri de care depinde reușita apostoliei rurale compun esența căii țărănești, desenul evanghelic românesc pentru Via Campesina în ținuturile din jurul Carpaților. Acest dodecalog rural are menirea să refacă demnitatea și aristocrația săteanului așa cum îl cunoaștem din felurite împrejurări teribile, cum ni se dezvăluie, de pildă, din acea solidaritate rurală transilvăneană preschimbată în poștalionul miraculos al manuscriselor lui Nichifor Crainic vreme de 15 ani cât a fost durata închisorilor marelui om de cultură, care, în vremea pribegiei sale, din 1945 și până în 1947 când a fost arestat a scris poezie, istorie literară, memorialistică, eseuri și alte scrieri rămase în casa preotului Sămărghițean de unde au trecut la un alt preot, apoi au fost „găzduite„ la un morar până la moartea acestuia, de unde au trecut în alte poduri, au fost îngropate și, în 1962, la eliberarea marelui teolog și scriitor i-au fost restituite in integrum. Acel fel rural de a fi, al demnității și onoarei, trebuie rezidit pentru ca astfel să fie reparată temelia țării, talpa și prostimea. Misiunea aceasta trece prin apostolatul preotului de țară, mai important astăzi decât pe vremea lui Spiru Haret, cel ce-a înțeles cel dintâi că dascălul și preotul sunt stâlpii statului român în lumea necăjită a săteanului generic. Preotul este chemat să refacă frățietatea învrăjbită a statului cu satul. Iată care pare să fie rolul preotului în desișul chestiunii rurale. Instrumentul său este, cum s-a precizat, dodecalogul rural pe care-l vom elabora și discuta în alte examinări nu înainte de a expune starea jalnică în care se găsește chestiunea rurală astăzi și eronatele răspunsuri închipuite de oamenii birourilor chemați să gândească și să facă rânduileile zilei pentru săteni. Iată, în forma enunțurilor conținutul dodecalogului rural, pe care îl vom expunde detaliat după ce vom examina, mai întâi, profilui istoric al chestiunii țărănești.

Dodecalogul rural

1 dreptul la proprietate (de a fi stăpânul neatârnat al gospodăriei proprii)

2 dreptul la hrană și deci de a fi stăpânul roadelor muncii sale,

3 dreptul la unelte

4 dreptul la sănătate și la cultura sănătății,

5 dreptul la cultura muncii

6 Dreptul la cultura minții

7 dreptul la cultura sufletului,

8 dreptul la mediu sănătos și deci la cultura mediului

9 dreptul la la beneficiul frățietății adică la cultura solidarității și la grija semenilor în caz de nevoie;

10 dreptul să apeleze instituțiile (liberul acces în instituții, la funcțiile și serviciile lor),

11 dreptul la învățăturile spirituale, în frunte cu forma lor cea mai înaltă: religiozitatea

12 dreptul la asociere pozitivă necondiționată (de nici o „rațiune”, nici comercială, nici de profitabilitate)

Eristica oligarhismului de orice fel transformă aceste drepturi necondiționate în „drepturi” condiționate, adică în pseudodrepturi, care sunt, de fapt, obligații, fiindcă orice oligarhie dorește să subtilizeze realitățile spre a camufla obligațiile și mizeria sufletească ale celor ce s-au făcut stăpâni ai instituțiilor, ai bogățiilor solului, ale subsolului și ale capitalului social, ai informațiilor și ai învățăturilor spirituale, de la simboluri la tradiții și la credința în Dumnezeu. Pe acestea toate vor să le controleze discreționar, ba chiar să le rupă de societate printr-o artă malefică a administrării sofismelor (esența eristicii), în frunte cu sofismul beneficiului social al despărțirii bisericii de stat, să le gestioneze prin grile și coduri discriminatorii și deopotrivă falsificatoare. Scopul eristicii oligarhiilor este inocentarea vinovaților și culpabilizarea popoarelor cărora li se inventează defecte genuine, native, carențe sufletești native, acuzându-le, cum îi acuză de mioritism pe români, reușind să ascundă astfel răspunderea oligarhiei însăși pentru abandonul social și pentru sărăcie și improductivitate.

Prof. Ilie Badescu

Universitatea Emaus

Urmeaza:

SUBMODULUL AL IV-LEA

 Distribuția planetară și europeană a celor patru stocuri

Etnofondul, pământul, apa, stocul de animale, resursele energetice

 

Prelegerea a 9-a

Distribuțiaplanetară și europeană a celor patru stocuri

 Ce înseamnă securitate alimentară sustenabilă sau suverană?

2 Responses to "III. Dreptul de asociere rurală, oligarhismul agrarian și dictatura pieței. Prelegerea a 8-a: Două sisteme definiționale ale exploatațiilor rurale. Gospodăria familială, ideologii, comercianții, gardienii fiscali"

  1. Pingback: Prelegerea a 7-a. Modelul alimentar al lumii. Cele două căi de acces la hrană și războiul definițiilor | Universitatea Emaus

  2. Pingback: Prof. Ilie Bădescu: “Preotul trebuie să contribuie la rezidirea aristocrației țărănești ca singură aristocrație de investitură divină, căci acestor oameni le-a dăruit Dumnezeu pământul”

Leave a Reply

Your email address will not be published.