Home » Cursuri si conferinte » Dumnezeu » Prelegeri de hermeneutică emausină. Prelegerea I: Drumul spre Emaus. Principii curiculare ale Quadrilogiei emausine

Prelegeri de hermeneutică emausină. Prelegerea I: Drumul spre Emaus. Principii curiculare ale Quadrilogiei emausine

Prelegeri de hermeneutică emausină. Prelegerea I: Drumul spre Emaus. Principii curiculare ale Quadrilogiei emausine

Scara si Mantuitorul

Prelegeri  de hermeneutică emausină

 

 

Prelegerea I: Drumul spre Emaus. Principii curiculare ale Quadrilogiei emausine

Primele prelegeri emausine vor fi cele dedicate științelor omului și ale societății. Componentele curriculare ale științelor omului și ale societății se reazemă pe acești 12 piloni:

  1. Dumnezeu este dăruitorul sufletului, sufletul este temelia trupului și suma energiilor sale vitale (dătătoare de viață). Ca atare, sufletul este izvorul energiilor vitale ale trupului. De la suflet ne vine viața. Când trupul nu mai poate primi energiile sufletului, când, altfel spus, legăturile trupului cu sufletul se rup, trupul intră sub legea stricăciunii, a degenerescenței totale și, finalmente, sub domnia morții.
  2. Sufletul este temelia trupului purtător de nume sfințitor, împrumutat din calendarul biblic în marea lui desfășurare, ceea ce face comprehensibilă unitatea tainică a persoanei cu marea comunitate a sfinților lui Dumnezeu și cu sine însuși, cel ce se cunoaște și se recunoaște pe sine ca fiind unul inconfundabil în marea și nesfârșita numărătoare. În afirmarea triumfătoare a persoanei se adeverește puterea unui suflet, adică a unui dar divin, cu care începe călătoria omului pe pământ, ca singura lui avere garantată divin, pe care nimeni n-ar avea dreptul s-o pună în cumpănă. Aceasta este averea identității și pe temelia ei se va edifica teoria economică a „proprietății identitare”, o cucerire a științei recente în spațiul academic românesc.
  3. Organizarea bisericească a toată existența este temelia tainică a oricărei organizări din lume. „Desacralizarea lingvistică” (A Toynbee) a lumii a adeverit, chiar prin negativul ei, originea sacră a codurilor și termenilor organizaționali ai societății omenești. Ordinea socială decurge din ordinea eclesială pancosmică a toată existența.
  4. Taina vieții are drept complement obscur misterul morții. Atunci când puterile sufletești ale „trupului” social (ale unei civilizații) sunt prea slăbite și cu totul împuținate ca să mai poată primi energiile dătătoare de viață ale duhului divin, civilizația respectivă intră sub legea stricăciunii și începe ciclul morții sale sau, cu termenul consacrat: declinul civilizației, degenerescența civilizațională a lumii. Epoca modernă, în special de la luminați încoace, a rupt una după alta legăturile trupului social european cu Duhul lucrător al lui Dumnezeu și astfel civilizația europeană a intrat în ciclul marelui declin, care-i va aduce moartea dacă elitele europene și straturile de sus ale popoarelor nu se vor întoarce la Dumnezeu. Secularizarea, „desacralizarea lingvistică” (A. Toynbee) a lumii, sunt fațetele acestei recesiuni ontologice progresive (degenerescente). La fel se întâmplă cu familia, la fel cu neamurile, la fel cu individul.
  5. Taina vieții se poate tâlcui (nu explica) prin modelul călătoriei. Omul este călător perpetuu: homo viator. El vine de undeva și se duce („mere”) oareunde, cum spune, cu inocentă uimire, transilvăneanul. Peste toate aceste taine, Dumnezeu ne-a descoperit și înțelesuri asupra începutului și deopotrivă asupra destinației călătoriei ca în acea întâmplare minunată memorată în pericopa evanghelică a Drumului spre Emaus
  6. Viața fiecăruia este un Drum spre Emaus, adică spre întâlnirea minunată. Cu fiecare om se repetă o coborâre de la Iersualim spre Emaus; pe drum ni se alătură Învățătorul, iar la Emaus ni se lămuresc învățăturile Sale și multe înțelesuri ale călătoriei noastre.
  7. Modelul călătoriei repetă triumful unimii treimice: călătorul, tovarășul acestuia și Învățătorul adeverit. Călătoria are, așadar, o temelie triontică, iar organul receptării învățăturilor este inima. Dumirirea (lămurirea) vine mai târziu în chipul „minților deschise”.
  8. Rodul dintâi al bunei călătorii este „încălzirea inimii”. La Emaus Învățătorul ni se descoperă într-una dintre ipostazele sale, ca învățător al inimii. Prin El se petrece minunata și tainica lucrare numită „înnoirea inimii”, de care ne vorbește întâi Vechiul Testament în Cartea lui Samuel, a I-a („De îndată ce Saul a întors spatele ca să se despartă de Samuel, Dumnezeu i-a dat o altă inimă, şi toate semnele acestea s-au împlinit în aceeaşi zi”: I Samuel, 10: 9).
  9. Orașul (Ierusalimul prototipic) este începutul călătoriei, satul Emaus este împlinirea ei. Acesta este axul unui popor: leagă o capitală de provincia ei înlăuntrul legăturii adeverite cu Dumnezeu. Împlinirea și confirmarea capitalei este provincia, acolo se petrece comuniunea minunată, acolo se încălzesc inimile reci ale orașului, acolo se arată învățătorul inimii
  10. Absența Învățătorului echivalează cu acel fel de Oraș al  minților răvășite (turma cea fără de păstor din vremuri smintite), comuniunea cu învățătorul este Satul inimilor încălzite („nu te teme turmă mică”!), întoarcerea învățătorului este comuniunea minților deschise (turma bine păstorită). Prelegerile noastre vor fi dedicate celor trei ipostaze ale comuniunii și deci celor trei feluri de comunități omenești
  11. Geografia bunei călătorii leagă orașul interior (Ierusalimul minții) de satul interior (Emausul inimii). Orașul răscolește mintea, satul încălzește inima („veșnicia s-a născut la sat”, ne spune Lucian Blaga), comuniunea fraților (neamul celor de o credință) unește inima cu mintea.

 

 

Prelegerea a 2-a

Știința prin ochii credinței curăță lumea și o vindecă

 

Now you are clean through the word which I have spoken unto you” (John 15: 3)

“Acum voi sunteti curati prin cuvantul pe care vi l-am spus” (Ioan 15: 3). Să tâlcuim prin acest verset înțelesurile epistemologice ale noii cunoașteri, ale științei prin ochii credinței. Ea are câteva trăsături distinctive, prin care o putem recunoaște și deci deosebi de falsa cunoaștere și de știința rătăcită (pseudoștiința). Mai întâi, ea este cunoaștere înlăuntrul cunoașterii lui Dumnezeu, înlăuntrul Cuvântului. În omul acestei cunoașteri nu este minciună, el este curat prin puterea curățitoare a Cuvântului, a Logosului întrupat. Precum ne spune Domnul, în Ioan, 15, versetul 3: cei ce au această cunoaștere sunt curați prin puterea Cuvântului, Logos arhitecton. „Eu sunt adevărul, calea și viața”, le spune Iisus apostolilor Săi (Ioan 14 cu 6). În al treilea rând, Cuvântul lui Dumnezeu (logosul) este vindecător. Cunoașterea prin cunoașterea lui Dumnezeu este, deci, cunoaștere vindecătoare. Știința prin ochii credinței este, așadar, știință curățitoare și vindecătoare. „Every branch that does bear fruit he cleans so that it will be even more fruitful” (John, 15: 2). Ea este asemenea viei curățite. Și asemenea grădinii cultivate și pregătite de rod. Modelul științei prin ochii credinței este via curățită și grădina îngrijită. “I am the true vine, and my Father is the gardener. He cuts off every branch in me that bears no fruit” (John, 15: 1-2). Corespondentul gnoseologic al grădinii este cadrul noologic al cunoașterii curățitoare. Prin urmare, actul de cunoaștere el însuși este un tip de experiere care curățește via și grădina, iar Cel prin care se împlinește curățirea este Grădinarul, adică însuși Dumnezeu. Prin aceasta este adeverit că cercetătorul care aderă la modelul științei prin ochii credinței se comportă după model divin, asemenea lui Dumnezeu, este grădinar și curățitor al cadrelor spirituale de tot ceea ce aduce impurificarea lor, adică de falsele cunoașteri, de „adevărurile mincinoase”, pe care potrivnicul viei și al grădinii le adună și le înmulțește sub chip de mlădițe neroditoare, de uscăciuni și excrescențe nefolositoare: „If you do not remain in me, you are like a branch that is thrown away and withers; such branches are picked up, thrown into the fire and burned” (John 15: 6). Omul cunoașterii prin ochii credinței este totodată cel ce adună mlădițele neroditoare, pe care Dumnezeu nu le îngăduie pe trupul viei, și le aruncă pe foc. Acestea sunt marile stocuri de uscăciuni epistemologice lăsate în urmă de marele conglomerat al poztivismului, care s-a autodecretat știință despărțită de credință, cunoaștere în afara, ba mai presus de cunoașterea lui Dumnezeu, realizată de savanți fără de Dumnezeu. Acestea trei lucruri trebuie să le facă noua știință: să curețe grădina de uscăciunile pozitivismului, care s-au înmulțit prin deconstructivismul postmodern și prin maleficul program al nihilismului contemporan; să arunce pe foc aceste uscăciuni și putreziciuni; să caute cuvântul lui Dumnezeu și să-l împlinească prin cunoașterea adevărată și deci prin programul epistemologic al noii științe, știința prin ochii credinței și cunoaștere înlăuntrul cunoașterii lui Dumnezeu.

 

Prelegerea a 3-a: Timpul lor e timp fără de putere

 

I have told you this, so that when their time comes you will remember that I warned you about them (John, 16: 4) „Iar acestea vi le-am spus ca să vă aduceți aminte de ele când va veni ceasul lor, că eu vi le-am spus.” (Ioan, 16, 4). Există un timp al „lor”? Există un ceas al lor, un timp peste care vor fi ei stăpâni și vor putea ucide și minți, vor devasta gădina și vor sufoca via prin înmulțirea mlădițelor uscate, fără de rod. Acestea sunt semnele timpului lor. Ele s-au înmulțit în vremurile de acum. Mlădițele uscate sunt științele minciunii, corectitudinea politică prin care este sufocată via și sălbăticită grădina. Toate sunt deconstruite, lumea este livrată unei asfixii spirituale, falsurilor și urâciunii mlădițelor uscate și odoarelor putreziciunii. Insă, timpul lor nu mai are puterea duratei, el nu devine durată, e ca un ceas urât, ca un coșmar, fiindcă, ne spune Mântuitorul, va veni Mângâitorul și a venit déjà, ca un timp al adeveririi : „Și El venind, va vădi lumea de păcat, de dreptate și de judecată. De păcat fiindcă ei nu cred în mine. De dreptate pentru că Eu mă duc la Tatăl Meu și nu mă veți mai vedea. De judecată, pentru că stăpânitorul acestei lumi a fost judecat.” (Ioan, 16 : 8-11). Ceasul lor are în el numai minciună și crimă contra vieții și contra lui Dumnezeu, dar el se va propaga numai pentru a fi vădit, adică înlăuntru altui timp, mai puternic, al vădirii păcatului, dreptății și judecății, adică ceasul lor se va face doar un vehicul nedemn al unui timp mai puternic, al timpului adeveririi, care va fi și timp al dreptății și al judecării Prințului minciunii. Timpul lor este urât dar fără de putere și fără de durată, asemenea unui coșmar care este chinuitor înlăuntrul somnului ocrotitor, curățitor, vindecător și eliberator. Acesta este adevărul timpului lor, al vremurilor de acum. Ele sunt urâte dar fără de putere și fără de stăpânire căci Stăpânitorul acestei lumi a fost déjà judecat. Ei au ceasul lor, dar ceasul lor e fără de putere căci tatăl lor a fost judecat și numai cei ce nu-l vor primi pe Mângâietorul trimis de Fiul înălțat la ceruri spre a adeveri, a îndreptăți și a judeca, se vor amăgi. Ceasul lor este ceasul minciunii, timpul emausienilor este timp al adeveririi și deci al mărturisirii. Dacă nu-l vom mărturisi pe Hristos ne facem agenții minciunii, păcatului, nedreptății și ai unei cauțiuni provizorii prin care vom amâna, în dreptul nostru, judecata Stăpânitorului acestei lumi. Doar în dreptul nostru, fiindcă el a fost déjà judecat. Prin urmare, noi putem întoarce timpul la ceasul de atunci, din pragul Răstignirii, dar numai ca timp al nostru, interior. Ca timp universal, el a avut deznodământ divin pentru toată omenirea până la sfârșitul veacului când Adeverirea, Dreptatea și Judecata vor ieși definitiv biruitoare  fiindcă vor fi stăpânitoare definitive și complete ale întregului pământ și a toată omenirea. But when he, the Spirit of truth, comes, he will guide you into all the truth. He will not speak on his own; he will speak only what he hears, and he will tell you what is yet to come. 14 He will glorify me because it is from me that he will receive what he will make known to you. 15 All that belongs to the Father is mine. That is why I said the Spirit will receive from me what he will make known to you.” (John, 16: 13-15)

Mai există o fațetă a timpului, aceea a unui timp intermediar, a acelui „little while”, care-i contrariază pe apostoli[1]: Căci zice Domnul: “In a little while you will see me no more, and then after a little while you will see me.” (Puțin și nu mă veți mai vedea, și iarăși puțin și Mă veți vedea”) (John, 16: 16). Acest timp scurt este timpul Mângâietorului, care are aceste trei trăsături: este timp al adeveririi (și deci al Mărturisirii lui Hristos), timp al dreptății și timp al judecății. Adică timp care ne conferă nouă aceste trei atribute: de mărturisitori (și, dacă e nevoie, de martiri), de primitori ai dreptății, adică slăvitori ai lui Dumnezeu și de beneficiari ai judecății. Mărturisitori, slăvitori, justițiari, aceasta este triada sufletească a cristoforului, a celui ce-I urmează lui Hristos, se face purtător de Hristos, depozitar al Cuvântului și deci aplicant al științei prin ochii credinței.

 

Prelegerea a 5-a: „Îndrăzniți: Eu am biruit lumea”

 

În lume necazuri veti avea, dar îndrăzniți: Eu am biruit lumea.” (Ioan, 16, 33).[2]

Iisus îi îndeamnă pe discipoli să caute în toate curaj, bucurie și mângâiere, nu teamă, tristețe și durere. Dacă știința nu găsește în toate aceste semne care poartă îndemn spre curaj, bucurie, mângâiere, înseamnă că nu este o știință întărită prin credință. Fiindcă Iisus ne și oferă argumentul cel mai puternic pentru îndrăzneală: „Eu am biruit lumea”, ne spune Domnul. Această întemeiere divină pentru curajul omenesc și pentru bucurie are un sens mai profund. Iisus nu spune doar că discipolii pot face ca El, adică ar putea îndrăzni și ei, căci, iată, El a biruit lumea. Acesta este doar argumentul modelului. E ca și cum am spune: Dacă cineva a avut curaj, aș putea fi și eu ca acela. Iisus Domnul le spune discipolilor mai mult de atât: le spune că biruința sa a devenit temeiul divin al existenței restaurate și deci garanția curajului și al încrederii în victorie chiar atunci când necazurile ne vor copleși. S-a schimbat temelia lumii. “Nimeni nu poate pune altă temelie, decat cea pusa, care este Iisus Hristos” (I Cor. III, 11) – spune Sf. Apostol Pavel. Lumea a fost așezată pe temelia cristică; Hristos a devenit temelia lumii recreate. Ca atare, oricâte necazuri vor fi, îndrăzniți căci în temelia noii lumi este biruința lui Hristos. Acesta este îndemnul și garanția noii științe; este noua lume triumfătoare prin Hristos. Prin urmare, celelalte semne ale noii științe sunt speranța și îndrăzneala, adică, încrederea în biruința finală oricât de mari vor fi necazurile. Prin speranță și îndrăzneală se adaugă vieții noastre și celelalte, adică încrederea, bucuria și mângâierea. Aceste atribute sunt cuprinse în cuvântul românesc, Îndrăzniți, care are drept echivalent în engleză, de pildă, idiomul take heart cu cele două accepții:

„1) to take heart (from something), that is to say: to receive courage or comfort from some fact. I hope that you will take heart from what we told you today. 2) to start to feel more hopeful and more confident (often + from ) House owners can take heart from the news that property prices are starting to rise again”.[3]

Aceste sensuri sunt toate cuprinse în cuvântul îndemnului, în acel  „îndrăzniți” din limba română, căci acesta poartă un cumul de înțelesuri: și „fiți încrezători” și „bucurați-vă” prin gândul victoriei finale și ”fiți mângâiați” în orice durere, fiindcă la temelia lumii este triumful lui Hristos, biruința asupra răului și asupra durerii, bucuria învierii și deci a unirii cu Dumnezeul păcii, al bucuriei și al iubirii.

„Acum este ceasul tristeții voastre, dar iarăși mă veți vedea și se va bucura inima voastră și nimeni nu va lua bucuria voastră. Și în ziua aceea nu mă veți întreba nimic. Adevărat, adevărat zic vouă. Orice veți cere de la Tatăl meu, El vă va da. Până acum n-ați cerut nimic în numele meu. Cereți și veți primi și bucuria voastră va fi deplină” (Ioan, 16 : 22-24)[4]

După venirea Domnului, lumea dobândește temelie creștină, adică virtualitate divină. Aceasta decurge din biruința lui Dumnezeu, dar omul și lumea sunt chemate asemenea, prin această virtualitatea hristică, la împlinire, adică dobândesc puteri noi ca să-și reclădească viața și alcătuirile pe această temelie. Aceasta este noua ordine, noua cunoaștere și noua sensibilitate (inima înnoită). Temelia kenotică este garantul noii Respublica Christiana. Însă nimeni nu va da garanții pentru aceste împliniri, căci ele decurg din libertatea totală a omului și a lumii. Temelia cea nouă poate să zacă în pura ei virtualitate din care n-o poate scoate decât credința în Dumnezeu, știința prin ochii credinței sau, altfel spus, cunoașterea înlăuntrul cunoașterii lui Dumnezeu, dimpreună cu rugăciunea și înfăptuirea slavei lui Dumnezeu (ordinea eclesială a existenței, liturghia continuă): Numai acest fel de a fi poate păzi noua lume, Novus Ordo Seclorum, întru numele lui Dumnezeu. „Holy Father, keep through Your name those whom You have given Me, that they may be one as We are. 12 While I was with them in the world” (John, 17, 11-12)

Prin urmare, în acest sens omul astfel rezidit nu este din lume, este om nou, căci el a fost rezidit pe noua temelie, pe Dumnezeu-adevărul, Cel ce este, deopotrivă, calea și viața[5].

„The world has hated them because they are not of the world, just as I am not of the world. 15 I do not pray that You should take them out of the world, but that You should keep them from the evil one. 16 They are not of the world, just as I am not of the world. 17 Sanctify them by Your truth. Your word is truth. 18 As You sent Me into the world, I also have sent them into the world” (John, 17: 14-16).

Noua temelie a lumii este iubire, credință, unitate în Domnul: „24 “Father, I desire that they also whom You gave Me may be with Me where I am, that they may behold My glory which You have given Me; for You loved Me before the foundation of the world. 25 O righteous Father! The world has not known You, but I have known You; and these have known that You sent Me. 26 And I have declared to them Your name, and will declare it, that the love with which You loved Me may be in them, and I in them.” (John, 17: 24-26)

 

Prelegerea a 6-a: Prețul divin al libertății umane. „L-au prins pe Iisus și L-au legat”

 

So Jesus said to Peter, “Put your sword into the sheath. Shall I not drink the cup which My Father has given Me? Then the detachment of troops and the captain and the officers of the Jews arrested Jesus and bound Him”. (John, 18: 11-12) Anything God afforded to happen within that timeless time of God the Son s incarnation and throughout the post-kenotic becoming is a mirror of His unseen, although permanently confirmed mighty work that the most precious gift given to man by God Himself, the freedom, should not be lost. As Jesus Himself let us to understand by means of his disciple s recorded witnesses: „ that the saying might be fulfilled which He spoke, “Of those whom You gave Me I have lost none.” (John 18: 9). How can we proceed to understand such a terrible thing that the price of our freedom, of the whole humanity within the inclusion of the entire historical time, should be the God s binding and arresting?

„Deci a zis Iisus lui Petru: pune sabia în teacă. Nu voi bea oare paharul pe care Mi l-a dat Tatăl”? (Ioan, 18: 11). Toate cele pe care Dumnezeu a îngăduit să se întâmple în timpul fără de timp al întrupării Fiului și a toată deevenirea postkenotică oglindește lucrarea Sa nevăzută deși mereu adeverită pentru ca să nu se piardă din structura lumii darul cel mai neprețuit al omului : libertatea. Precum Iisus Însuși ne-a condus să înțelegem prin mărturia discipolului Său: „Ca să se împlinească cuvântul pe care L-a spus: Dintre cei pe care Mi i-ai dat n-am pierdut pe nici unul” (John, 18: 9). Cum ar trebui să procedăm ca să înțelegem acest lucru teribil că prețul libertății noastre, a toată omenirea, pe toată cuprinderea veacului, a fost prinderea și legarea lui Dumnezeu? Lupta Duhului lucrător al lui Dumnezeu pentru ca libertatea omului să nu se stingă este fundalul desfășurării destinului uman în univers. Orice altceva, orice tip de teodicee devin comprehensibile prin această extraordinară lucrare dumnezeiască pentru ca omul să rămână liber și atunci când semenii îi răpesc libertatea ca și atunci când el însuși o aruncă de la sine ori când neputințele sau catastrofele par s-o anihileze. Grija cea mai mare și oarecum incomprehensibilă a lui Dumnezeu este să se păstreze în lume libertatea. În raport cu acest fapt se dezleagă apoi și chestiunea adevărului și a dreptății și misterul răului în toate înfățășările sale. Așa putem înțelege ceea ce-i spune Iisus lui Petru când Iuda vine asupra Sa cu „oaste și slujitori de la arhierei” ca să-l aresteze și să-L lege : “Put your sword into the sheath. Shall I not drink the cup which My Father has given Me?” (John 18: 11). „Pune sabia în teacă. Nu voi bea oare paharul pe care Mi l-a dat Tatăl”? (Ioan, 18: 11). Numai așa putem pătrunde lucrul acela incredibil ca cei fără de putere în fața atotputerniciei lui Dumnezeu să-L prindă pe Dumnezeu, să-L lege, să-L jdece, ei cei ce primiseră puterea judecării de la Judecătorul Cel cu totul drept și cu totul nevinovat, să-L batjocorească și să-L răstignească. Așa putem înțelege care este prețul divin al libertății, cum a poziționat Dumnezeu libertatea, de ce I-a conferit locul unghiular în raport cu misterul a toată existența umană din toată cuprinderea veacului. Dacă Dumnezeu a prețuit atâta de mult libertatea omului, toți cei ce vor să-I fie următori trebuie să se înroleze în armata nevăzută a acestui război neîntrerupt pentru apărarea libertății umane. Așa se poate înțelege și se pot distinge cei ce sunt ai lui Dumnezeu de cei ce sunt ai Satanei.[6] Să strigăm, așadar, mereu, și să cerem prin  cuvintele trisaghionului: „Doamne, Doamne, caută din cer și vezi și cercetează via aceasta pe care a sădit-o Dreapta Ta și o desăvârșește pe ea!” “Nimeni nu poate pune alta temelie, decat cea pusa, care este Iisus Hristos” (I Cor. III, 11) – spune Sf. Apostol Pavel. Deci, temelia si sacramentul originar este Hristos. In El (adica in umanitatea Sa), a binevoit Dumnezeu sa salasluiasca toata plinatatea dumnezeirii (Col. I, 19) iar El ii face partasi vietii si Dumnezeirii Sale, pe toti cei ce cred in El, il urmeaza si ii indeplinesc poruncile Lui. “Pe cei ce fierbinte se pocaiesc, cu mila indurarii ii curatesti si ii luminezi si cu lumina ii unesti, partasi Dumnezeirii Tale facandu-i fara pizmuire; si lucru strain de gandurile ingeresti si omenesti vorbesti cu ei, de multe ori, ca si cu niste prieteni ai Tai adevarati” – spune Sfantul Simeon Noul Teolog, intr-o rugaciune a sa”[7]

The existence is „without seam, woven from the top in one piece” (John 19: 23). Existența „este fără cusătură, țesută de la vârf într-o bucată.” Cămașa lui Hristos este metafora întregii existențe. Așa a fost creat tot universul, fără cusătură, astfel că oricine introduce vreo ruptură aduce atingere design-ului divin. De la momentul sorților asupra cămășii emerge tainic noul botez, care înseamnă să „îmbraci cămașa lui Hristos”, adică să fii presocotit de sorții acelui moment: „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și-mbrăcat, Aliluia!”. Prin această cântare imnică noi suntem preveniți că suntem strămutați într-un alt orizont ontologic și am preluat în ființa noastră și deci în respomsabilitatea noastră nu doar lumina hristică și curățenția lui Hristos ci și integritatea cerească a întregii existențe, adică devenim cristofori, purtători de Hristos și de întregitate cosmică. Prin urmare, prin botez se adeverește că asupra celui botezat au căzut sorții cămașei hristice, adică ai luminii, ai curățeniei și ai integrității originare a cosmosului. Liturghia botezului este, așadar, liturghie cosmică.

The existence is „without seam, woven from the top in one piece” (John 19: 23). Existența „este fără cusătură, țesută de la vârf într-o bucată.” „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și-mbrăcat, Aliluia!”. Prin această cântare imnică noi suntem preveniți că suntem strămutați într-un alt orizont ontologic și am preluat în ființa noastră și deci în responsabilitatea noastră nu doar lumina hristică și curățenția lui Hristos ci și integritatea cerească a întregii existențe, adică devenim cristofori și cosmofori, purtători de Hristos și de întregitate cosmică. Prin urmare, prin botez se adeverește că asupra celui botezat au căzut sorții cămășii hristice, adică ai luminii, ai curățeniei și ai integrității originare a cosmosului. Liturghia botezului este, așadar, liturghie cosmică prin care cel botezat devine purtător de lumină, de curățenie și al cosmosului originar. Prin el și deci prin momentul botezului se recapitulează design-ul divin al creației. Asupra lui cade Urim-ul perfecțiunii divine, al bunătății, unimii și binecuvântării lui Dumnezeu.

 

Prelegerea a 7-a: A treia putere

 

La întrebarea Apostolilor asupra datei la care Iisus se va întoarce și va restaura Împărăția lui Izrael, Iisus le-a răspuns așa: “It is not for you to know the times or dates the Father has set by his own authority” (Acts, 1: 7) „Nu este al vostru a ști anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa” (Fapte, 1, 7). Mântuitorul ne spune tuturora adresându-se apostolilor, că timpul lung, mai exact megatendințele și megaciclurile istoriei sunt stabilite de Dumnezeu însuși nu de faptele și manifestările omenești oricât de extraordinare (mari reforme ori mari războaie ori revoluții). Așadar, anii sau vremile marilor durate și cicluri de viață pentru imperii și civilizații sunt stabilite de Dumnezeu nu de oameni, care nu le pot nici măcar prooroci de la ei, ci numai prin voia și puterea pusă de Dumnezeu în ei, inclusive pentru asemenea proorociri. Dacă Domnul va voi, ei vor prooroci dar fără de puterea lui Dumnzeu nimic nu se va face. Precum se spune, explicit, în Evanghelia lui Ioan : „Fără de Mine nu puteți face nimic” (Ioan, 15 : 5). Aflăm însă, tot din Faptele Apostolilor că Dumnezeu va pune în lume un fel de a treia putere, pe Lângă cea strict dumnezeiască și cea déjà sădită în toată creatura după legile ei (sădite și ele de Dumnezeu acolo) și anume puterea pe care Domnul o pune asupra lor prin Duhul Sfânt, mai precis prin coborârea Duhului Sfânt asupra aleșilor lui Dumnezeu, care vor fi, de aici înainte, Apostolii și sfinții lui Dumnezeu. Aceasta este puterea harului. Acesta îmbracă cel puțin două forme : forma darurilor celor multe și puterea harului sfințitor, a căcui dinamică (formă de manifestare și deci de propagare) este în întregime tainică. Altfel spus la realitatea ei nu putem participa decât prin mijlocirea credinței. Între expresiile harului cu puteri dumnezeiești este și aceea a tainei mijlocitorilor accesării tainelor în frunte cu Apostolii prin care se inaugurează în lume genealogia purtătorilor de har dumnezeiesc anume transmis prin puterea Duhului Sfânt începând cu întâia Sa coborâre : „But you will receive power when the Holy Spirit comes on you; and you will be my witnesses in Jerusalem, and in all Judea and Samaria, and to the ends of the earth.” (Acts, 1, 8) Deste legea harului noi nu putem spune nimic, ci numai despre manifestarea lui efectivă în formele tâlcuite de Dumnezeu Însuși și, mai departe de sfinții Săi, adică de cei ce vor primi prin alegere divină harul și misiunea apostolatului (pe care, generic îi numim și păstori ai turmei, cum îl numește Iisus Domnul pe însuși Petru, când îl întreabă de trei ori: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubești”? (Ioan, 21, 16) și după ce Petru îi răspunde afirmativ cu ardoare, Iisus îi spune: „Păstorește oile Mele!” (Ioan 21, 16) Insuși Iisus Domnul oficializează această nouă  „profesiune” derivată din exigența divină a gestionării puterii harului celui mare sau tainic. Ceea ce știm cu precizie despre cum se aleg aceștia sunt aceste trei lucruri: ei nu se aleg, ci sunt aleși de Însuși Dumnezeu (și astfel se instituie ritualul hirotoniei); ei primesc putere sau, cu termenul de azi, competență direct din Învățăturile lui Dumnezeu, adică din Sfânta Scriptură; și, în al treilea rând, ei au sarcina de a purta în lume (sau cu termenul actual, de a gestiona) puterea harului celui mare sau tainic, prin expresiile a ceea ce numim taine. În procesul acestei gestionări se naște și se mondializează organizarea eclesială  universală, care prin conlucarea cu omul capătă expresii confesionale cognoscibile. Doar nucelul tainelor nu este cognoscibil, dar organizarea propagării și deci a manifestărilor acestor taine ele însele este în întregime cognoscibilă. Prin urmare nu putem vorbi despre vreo știință imanentă a tainelor (știință care ar fi, de fapt, o regresiune în magie și deci o idolatrie), ci doar despre teologia tainelor și cel mult despre o ramificație teologică și anume ierurgia tainelor. Putem însă vorbi despre o șiință multilpu disciplinară a organizării și deci a modurilor de manifestarea a puterii tainelor în lume. Aceasta este ea însăși o știință prin ochii credinței în gradul cel mai înalt cu putință. O trăsătură a puterii harului este, pe lângă caracterul ei tainic, faptul că se comunică prin puteri arătate, dar taina sa nu se deschide prin aceste puteri și deci înțelesul său nu se traduce, ci numai se comunică analogic-dizanalogic (anagogic), adică prin exprimări revelatorii. În acest sens se și „arată” întâiași dată puterea harului Duhului Sfânt la cincizecime ca „flăcări de foc și ca duh replicat, vorbitor în limbi grăite precum sunt toate limbile pământului. Prin aceste puteri revelatorii suntem admiși să înțelegem că puterea Duhului este purificatoare (lămuritoare fapt sugerat de lamurile focului) și este totodată duh grăitor, sălășluit în ființa de grai a limbilor. Altfel spus, discipolii vor vorbi în duhul lui Dumnezeu îmbrăcat în graiul popoarelor și faptul acesta s-a și adeverit prin aceea că Apostolul ales direct din lume de către Dumnezeu după ridicarea Sa la cer este cunoscut și recunoscut scripturistc drept Apostolul Neamurilor. „ Suddenly a sound like the blowing of a violent wind came from heaven and filled the whole house where they were sitting.  They saw what seemed to be tongues of fire that separated and came to rest on each of them. All of them were filled with the Holy Spirit and began to speak in other tongues as the Spirit enabled them.” (Acts. 2: 2-4). Popoarele vin la Dumnezeu, fiecare în graiul său, prin mijlocire învățăturii lui Dumnezeu și prin puterea duhului grăitor pus de Dumnezeu în limbile popoarelor. Această joncțiune explică lucrarea răspândirii Cuvântului sfânt și deci creșterea eclesiei creștine până la marginile pământului, cum le profețise însuși Dumnezeu apostolilor Săi în pragu Înălțării Sale: „ But you will receive power when the Holy Spirit comes on you; and you will be my witnesses in Jerusalem, and in all Judea and Samaria, and to the ends of the earth.” (Acts, 1: 8).

Ilie Badescu

Universitatea-Emaus.Ro

 



[1]  At this, some of his disciples said to one another, “What does he mean by saying, ‘In a little while you will see me no more, and then after a little while you will see me,’ and ‘Because I am going to the Father’?” 18 They kept asking, “What does he mean by ‘a little while’? We don’t understand what he is saying.” (John, 16: 17-18)

[2] In this world you will have trouble. But take heart! I have overcome the world.” (John, 16, 33)

[3] http://idioms.thefreedictionary.com/take+heart

[4] „ Now is your time of grief, but I will see you again and you will rejoice, and no one will take away your joy. 23 In that day you will no longer ask me anything. Very truly I tell you, my Father will give you whatever you ask in my name. 24 Until now you have not asked for anything in my name. Ask and you will receive, and your joy will be complete.” (John, 16, 22-24).

[5] “Pe cei ce fierbinte se pocaiesc, cu mila indurarii ii curatesti si ii luminezi si cu lumina ii unesti, partasi Dumnezeirii Tale facandu-i fara pizmuire; si lucru strain de gandurile ingeresti si omenesti vorbesti cu ei, de multe ori, ca si cu niste prieteni ai Tai adevarati” – spune Sfantul Simeon Noul Teolog, intr-o rugaciune a sa”

[6] Oare știu cei ce vor astăzi să-l aresteze în închisoarea conștiinței pe Pr Justin Pârvu ori pe sfântul închisorilor, Valeri Gafencu, cel ce și-a dat viața pentru ca să salveze viața fratelui său, evreul, că în vreme ce tatăl meu și fratele meu zăceau în pușcăriile de la Poarta Albă, Periprava ori în minele de uraniu cei ce-au zidit regimul dospeau de bunăstare iar ei, copiii ceasului acela cumplit, se lăfăiau pe sofalele regimului pentru ca astăzi să subtilizeze pe banii văduvei pentru a ne convinge că cel mai drept lucru din lume este închisoarea conștiinței noastre ?!

[7]http://www.crestinortodox.ro/liturgica/viata-liturgica/caracterul-hristologic-comunitar-cultului-divin-ortodox-70652.html).

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.